x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Asistentă medicală reținută după ce ar fi furat bani și bunuri de la pacienți

Asistentă medicală reținută după ce ar fi furat bani și bunuri de la pacienți

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2023   •   20:15
Asistentă medicală reținută după ce ar fi furat bani și bunuri de la pacienți
Sursa foto: ThinkstockPhotos

O asistentă medicală a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din Hunedoara după ce ar fi furat bani și alte bunuri din locuințele unor pacienți cărora le administra tratamente.

Potrivit IPJ Hunedoara, joi, poliţiştii au identificat o femeie care, în calitate de asistentă medicală, ar fi intrat în contact cu diferite persoane vulnerabile, atât din cauza vârstei, cât și a stării de sănătate, și profitând de faptul că respectivii nu au aparținători care să se îngrijească de ei, se oferea să le facă diverse cumpărături, iar, ulterior externării, le administra tratamente la domiciliu, în schimbul unor sume de bani.

În aceste împrejurări, femeia ar fi sustras sume de bani ori bunuri din locuințele persoanelor vătămate.

Cu ocazia efectuării percheziției la domiciliul femeii, poliţiştii au ridicat, pentru cercetări, 998 grame de aur, precum și 15.000 de lei și 1.500 de euro, despre care se suspectează că ar fi provenit din comiterea de infracțiuni, prin modul de operare descris.

În cauză, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, iar față de femeie a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore.

Aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva în vederea luării măsurilor legale.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: asistenta furat