x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei avocați, suspecți, audiați de ore bune de procurori în dosarul cetățeniilor

Trei avocați, suspecți, audiați de ore bune de procurori în dosarul cetățeniilor

de Redacția Jurnalul    |    18 Dec 2025   •   22:15
Trei avocați, suspecți, audiați de ore bune de procurori în dosarul cetățeniilor
Sursa foto: Rețea de falsificare a documentelor pentru obținerea frauduloasă a cetățeniei române

Trei avocați, suspectați de implicare în obținerea frauduloasă a cetățeniei române pentru mai mulți străini, au fost audiați de mai multe ore la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Audierile continuă la acest moment, în contextul unei anchete complexe care vizează dobândirea ilegală a cetățeniei române. În paralel, la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sunt audiați mai mulți solicitanți de cetățenie – 10 cetățeni ucraineni și 20 de cetățeni turci – precum și patru intermediari ucraineni.

De asemenea, la Serviciul de Evidență a Persoanelor din Sector 6, 14 funcționari sunt audiați de procurorul de caz, fiind puse în mișcare acțiuni penale și dispuse opt măsuri de control judiciar, iar audierile continuă cu încă cinci suspecți.

Autoritățile subliniază că măsurile dispuse reprezintă etape procedurale și nu afectează prezumția de nevinovăție a celor implicați.

Ancheta este în curs, iar autoritățile promit informări suplimentare pe măsură ce investigațiile progresează.
 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: avocati audiati dosar cetăţenii