x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Animalul din Mediaș. O fetiță de 4 ani și un băiețel de 7, zdrobiți în bătaie de concubinul mamei

Animalul din Mediaș. O fetiță de 4 ani și un băiețel de 7, zdrobiți în bătaie de concubinul mamei

de Carmina Pricopie    |    22 Iun 2023   •   06:00
Animalul din Mediaș. O fetiță de 4 ani și un băiețel de 7, zdrobiți în bătaie de concubinul mamei

Totul s-a întâmplat la începutul anului, la Mediaş. Bărbatul acuzat de fapte îngrozitoare are un trecut sângeros. În 2012 a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru că a vrut să-şi omoare propriul frate. Clemenţa a două instanţe de judecată era cât pe ce să-l coste viaţa pe un taximetrist.

Pentru că, doi ani mai târziu, acelaşi individ, împreună cu un prieten, l-au bătut pe un şofer de taximetru până l-au umplut de sânge. Totul, pentru un telefon mobil. Trei ani pentru tâlhărie calificată, la care s-au adăugat cei patru de la tentativa de omor asupra fratelui. Zi la zi a executat, pentru că însăşi Comisia de Liberări din cadrul Penitenciarului Aiud a constatat că bărbatul nu se poate reintegra în societate. La niciun an de la liberare, individul a bătut doi copilași până i-a băgat în spital.

 

Ultimul cuvânt

 

„Dacă mama minorilor nu se împăca cu el la momentul la care s-a eliberat, atunci nu se întâmplau toate faptele acestea. Își dă cuvântul de onoare că nu se va mai întâmpla niciodată așa ceva”, au fost ultimele cuvinte rostite în faţa magistraţilor de la Tribunalul Sibiu, înainte de a fi condamnat pentru tentativă la omor în forma violenţei în familie. 12 ani i-au dat judecătorii lui Raş Piper, pentru că a bătut crunt doi copii, de 7 şi respectiv 4 ani.

 

Martor: după ce a lăsat-o pe fetiţă inconştientă pe ciment, a aruncat cu apă pe ea

 

Acuzaţiile descrise de anchetatori în rechizitoriu sunt şocante: „În seara zilei de 14.01.2023, în jurul orei 20.00, inculpatul, aflându-se în stare de ebrietate în locuința sa, i-a agresat fizic pe cei doi copii minori ai concubinei sale, care era internată în Spitalul municipal în vederea nașterii unui copil. Astfel, așa cum rezultă din declarația martorului ocular, coroborată cu cea a inculpatului, enervat de faptul că băiatul concubinei sale, în vârstă de 7 ani și-a făcut nevoile pe el, inculpatul l-a lovit cu palma de două ori, după care l-a trântit pe jos și l-a lovit cu picioarele în zona feței, provocându-i multiple leziuni traumatice, printre care și o fractură de piramidă nazală. Urmare a agresiunii exercitate asupra băiatului, sora acestuia, în vârstă de 4 ani, a început să plângă, motiv pentru care inculpatul a luat-o și a trântit-o de sol în repetate rânduri, până ce minora și-a pierdut cunoștința, așa cum rezultă din declarația aceluiași martor care a încercat să intervină, dar nu a reușit din cauza bolii de care suferă, martorul arătând că după ce a lăsat-o inconștientă pe sol, a aruncat cu apă pe ea. În continuare, martorul declară că a ridicat fetița de la sol și a pus-o pe pat. Tot martorul a sunat-o pe martoră, care a venit și a luat copiii la ea acasă și a apelat serviciul 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe”.

 

Individul a fost imediat arestat preventiv, iar copiii au fost transportaţi în stare gravă la spital, cu ambulanţa. Băieţelul avea nasul spart şi mai multe oase ale feţei fracturate. Fetiţa a fost internată cu comoţie, cu capul spart, cu hemoragie şi mai multe contuzii. Ambii au fost operaţi şi spitalizaţi mai multe zile, în urma corecţiei primite de la iubitul mamei.

 

Scutit de pușcărie de două instanțe 

 

Raş Piper are 41 de ani, a absolvit 8 clase şi este din Mediaş. Are un trecut violent. O tentativă de omor şi o tâlhărie calificată. De două ori a beneficiat de clemenţa instanţei de judecată. În noaptea de 23 spre 24 iunie 2012 şi-a bătut propriul frate. „L-a atacat pe acesta cu o bucată de lemn care avea în capăt cuie metalice, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 90-100 de zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie urmare agresiunii săvârșită de către inculpat. Inculpatul recunoaște săvârșirea acestei infracțiuni, dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale și pe care inculpatul și le însușește”, menţiona procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în rechizitoriul în care Raş Piper era trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat.

 

Şi Tribunalul Sibiu, şi Curtea de Apel Alba Iulia l-au lăsat în libertate: „În raport de vârsta inculpatului, de conduita sa procesuală, ținând seama că acesta nu a mai fost condamnat anterior, iar fapta din prezenta cauză a fost comisă pe fondul consumului de alcool al ambelor părți, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate și că pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși infracțiuni, astfel că va dispune, în temeiul art. 86, ind. 1 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani”, a apreciat judecătorul de la Tribunalul Sibiu în sentinţa penală nr. 108 din 19.09.2012. Pedeapsa de 4 ani cu suspendare sub supraveghere a fost menţinută şi de instanţa superioară.

 

Fiare dezlănțuite

 

Pe 19 decembrie 2014, Raş Piper a tâlhărit un taximetrist. Alături de un prieten s-a urcat în taximetru. „Apoi, sub diverse pretexte, au sărit asupra acestuia, smulgându-i telefonul și cheile din contactul autoturismului, apoi l-au agresat, trăgându-l în afara mașinii și lovindu-l amândoi cu pumnii și genunchii în zona feței. Au încercat să sustragă banii din haina persoanei vătămate”, notează procurorii în rechizitoriu. Taximetristul a reuşit să se salveze şi a fost dus cu ambulanţa la spital. Raş şi prietenul său au ajuns în arest. Un an mai târziu, Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat la 3 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, la care s-au adăugat cei 4 ani neexecutaţi prin clemenţa aceleiaşi instanţe pentru tentativa de omor asupra fratelui său.

 

Cât a luat, atât a stat

 

7 ani a stat Raş Piper în două penitenciare din ţară. Cel mai mult a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud. A executat zi la zi şi nu s-a putut libera condiţionat, pentru că penitenciarul nu a permis asta. Reprezentanţii Comisiei de Liberare au fost cei care, chiar cu o lună înainte de împlinirea termenului de 7 ani, nu au fost de acord ca bărbatul să iasă condiţionat de după gratii chiar şi cu o lună mai devreme de împlinirea termenului: „factorii de risc identificaţi la evaluare reprezintă indicii că nu se poate reintegra în societate în acest moment”.

×