x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat reţinut pentru tentativă de omor, alături de patronul şi administratorul unui restaurant din Bucureşti

Bărbat reţinut pentru tentativă de omor, alături de patronul şi administratorul unui restaurant din Bucureşti

08 Noi 2016   •   16:09
Bărbat reţinut pentru tentativă de omor, alături de patronul şi administratorul unui restaurant din Bucureşti

Un bărbat care l-a agresat pe clientul unui restaurant din Bucureşti a fost reţinut de procurori pentru tentativă de omor, aceeaşi măsură preventivă fiind dispusă şi împotriva patronului şi administratorului localului, cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi marţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

"Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat faptul că în noaptea de 29/30 octombrie 2016, în jurul orei 4,00, în timp ce se afla într-un restaurant din sectorul 6, victima R.D.O., aflată în stare de ebrietate, a fost scoasă din incintă de către bodyguarzi, iar în momentul în care a ajuns în faţa localului a fost lovită violent de către inculpatul Constantinescu Dragoş Constantin, fiind proiectată cu capul în asfalt, unde a rămas în stare de inconştienţă. Ulterior, în condiţiile în care trei dintre camerele sistemului de supraveghere video al localului au surprins în mod direct desfăşurarea agresiunii, în scopul evident al împiedicării aflării adevărului şi al zădărnicirii urmării penale, Vîrşescu Romică Daniel, patronul restaurantului în cauză, ajutat de numitul Vîlcu Laurenţiu Ionuţ, administratorul restaurantului, a dezactivat sistemul de supraveghere video, decuplând sistemul tip DVR pe care erau stocate imaginile şi ascunzându-l", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, cei doi reprezentanţi ai restaurantului au făcut şi alte demersuri pentru îngreunarea urmăririi penale. Ei au luat legătura cu cel care se ocupa cu mentenanţa sistemului de supraveghere video şi i-au spus despre incident, cerându-i ca, dacă va fi întrebat, să susţină că aparatura nu a fost funcţională, motiv pentru care chiar el a ridicat sistemul de stocare în săptămâna anterioară. 

"Mai mult, la solicitarea expresă a organelor de cercetare penală de a preda înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere, Vîrşescu Romică Daniel şi Vîlcu Laurenţiu Ionuţ au refuzat să predea înregistrările, susţinând că sistemul nu este funcţional", se mai arată în comunicat. 

Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, în vederea luării măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi pe o durată de 30 de zile. AGERPRES

×