x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat trimis în judecată după ce o persoană, căreia i-a vândut droguri, a murit

Bărbat trimis în judecată după ce o persoană, căreia i-a vândut droguri, a murit

04 Aug 2022   •   10:40
Bărbat trimis în judecată după ce o persoană, căreia i-a vândut droguri, a murit

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în stare de arest preventiv, după ce ar fi vândut droguri unei persoane care a murit la spital, din cauza consumului de opiacee.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 2 inculpaţi, unul dintre aceștia în stare de arest preventiv și unul în stare de libertate. Cei doi sunt acuzați de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată în forma agravată (care a avut ca urmare moartea victimei), conducerea unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Conform rechizitoriului, în 11 februarie 2022, unul dintre inculpați a vândut unei persoane 18 comprimate de oxicodonă, drog de mare risc. În urma consumului acestor comprimate, victima a fost transportată la spitalul Floreasca, în stare gravă, decedând în 28 februarie. Cauza morții acesteia a fost stabilită ca fiind consumul de opiacee.

Cel de-al doilea inculpat este acuzat a condus în 26 martie 2019, în București, o mașină în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, în 6 aprilie 2021, acesta a condus tot în București o mașină în timp ce avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce și aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului București.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: judecata