x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbatul care a omorât șapte oameni la Spitalul Săpoca poate scăpa de pedeapsă: Nu avea discernământ

Bărbatul care a omorât șapte oameni la Spitalul Săpoca poate scăpa de pedeapsă: Nu avea discernământ

08 Apr 2020   •   16:14
Bărbatul care a omorât șapte oameni la Spitalul Săpoca poate scăpa de pedeapsă: Nu avea discernământ

Bărbatul care a omorât șapte oameni cu un stativ, în timp ce era internat la Spitalul Săpoca, din județul Buzău, poate scăpa de pedeapsă. Expertiza neuropsihiatrică arată că acesta nu avea discernământ în momentul atacului, potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Expertiza în dosarul crimelor de la Spitalul Săpoca a stabilit că bărbatul care a comis atacul în vara anului trecut nu avea discernământ.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, medicii legiști au stabilit, săptămâna trecută, că atacul bărbatului, care era și el internat la Săpoca, a fost pe fondul unor crize epileptice.

Medicii legiști au făcut recomandarea ca acesta să fie internat pe o perioadă nedeterminată la Secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca.

O comisie superioară de la Institutul Național de Medicină Legală va stabili dacă expertiza locală se susține, iar dacă medicii legiști de la INML vor avea aceeași părere, atunci cazul va fi clasat de procurori, care vor cere instanței internarea definitivă a bărbatului.

La finalul lunii august a anului trecut, un bărbat de 38 de ani din localitatea Săgeata, judeţul Buzău, a atacat cu un stativ, 13 pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca. Şapte dintre aceştia au murit.

Individul a încercat să fugă, dar a fost prins în curtea spitalului de un echipaj de poliţie care se era în zonă.

Încă de atunci el este cercetat pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi distrugere. În momentul atacului, el era internat, de familie, din cauza consumului exagerat de alcool. El le-a spus judecătorilor că în momentul atacului a văzut niște păpuși, apoi nu mai știe nimic din ce s-a întâmplat.

Mediafax

×
Subiecte în articol: spitalul sapoca