Un braşovean a fost prins cu 300 de kilograme de peşte, pescuit ilegal, în râul Olt, în zona hidrocentralei de la Arpaşu de Jos, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu remis, vineri, AGERPRES.
"La data de 8 noiembrie, în jurul orei 00,30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Porumbacu de Jos, împreună cu reprezentanţii AJVPS Sibiu, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol pe râul Olt. Cu această ocazie, în zona Hidrocentralei Arpaşu de Jos, pe albia râului Olt, într-o barcă pneumatică, poliţiştii au identificat un braşovean în vârstă de 43 de ani, care nu şi-a putut justifica legal prezenţa în zonă, în barca acestuia găsindu-se şi 3 plase tip monofilament în care erau prinse mai multe specii de peşte. Poliţiştii împreună cu reprezentanţii AJVPS au continuat verificările, din apă fiind extrase încă 7 plase de acelaşi tip, pline cu peşte, toate aparţinând braşoveanului", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.
Conform aceleiaşi surse, o cantitate de peste 300 de kilograme de somn, caras şi plătică a fost redată mediului natural, iar alte 31 de kilograme de peşte au fost confiscate în vederea comercializării. Au mai fost confiscate două bărci pneumatice, patru vâsle, o pompă şi zece plase tip monofilament cu o lungime totală de 860 de metri.
"În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor de pescuit comercial fără licenţă, deţinere ilegală de peşte, respectiv deţinere şi utilizare de plase tip monofilament. Cercetările continuă la nivelul Secţiei 4 Poliţie Rurală Porumbacu de Jos", mai arată cei de la IPJ Sibiu.