x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Buzău: Bărbatul evadat din spitalul de psihiatrie, căutat cu efective mărite pe raza comunei Merei

Buzău: Bărbatul evadat din spitalul de psihiatrie, căutat cu efective mărite pe raza comunei Merei

17 Noi 2016   •   14:43
Buzău: Bărbatul evadat din spitalul de psihiatrie, căutat cu efective mărite pe raza comunei Merei

Zeci de poliţişti, jandarmi, angajaţi ai forţelor speciale şi pădurari participă joi, în pădurile de pe raza localităţii buzoiene Merei, la o acţiune de căutare a criminalului evadat marţi de la Secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca. 

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Merei, mai mulţi localnici l-ar fi văzut în zonă pe bărbatul care a evadat în urmă cu două zile de la spitalul de neuropsihiatrie în care fusese internat pentru a executa pedeapsa după ce şi-a ucis mama. Distanţa de la Ojasca, locul unde se află spitalul, şi comuna Merei este de doar 22 de kilometri, prin pădure fiind mai scurtă cu aproape zece kilometri. 

"Mai multe filtre au fost instituite în tot judeţul, dar în comuna Merei se acţionează cu efective mărite, poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai ocolului silvic, pentru verificarea tuturor locaţiilor în care s-a fi putut ascunde persoana evadată", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doiniţa Mihalache. 

Un bărbat de 53 de ani, condamnat pentru omor în 2008 şi internat la secţia de la Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a evadat marţi, 15 noiembrie, din spital. 

În urmă cu opt ani, bărbatul şi-a ucis mama şi îşi ispăşea pedeapsa într-un spital de psihiatrie după ce judecătorii au decis că nu a comis fapta cu discernământ. AGERPRES

×
Subiecte în articol: evadat periculos sapoca