x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Buzău: Principalul protagonist al scandalului de la Spitalul Judeţean, sub control judiciar pentru 60 de zile

Buzău: Principalul protagonist al scandalului de la Spitalul Judeţean, sub control judiciar pentru 60 de zile

30 Iun 2017   •   22:35
Buzău: Principalul protagonist al scandalului de la Spitalul Judeţean, sub control judiciar pentru 60 de zile

Bărbatul în vârstă de 54 de ani, principalul protagonist al scandalului de joi seara de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Buzău, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile într-un dosar penal de tulburare a ordinii şi liniştii publice. 

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, decizia a fost luată vineri seara de magistraţii Judecătoriei Buzău, după ce bărbatul fusese reţinut joi seara pentru 24 de ore pentru agresarea a mai multor cadre medicale. 

Nouă persoane care au agresat joi seara personalul medical al Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Buzău sunt cercetate într-un dosar de tulburare a ordinii şi nişte publice, un bărbat fiind reţinut pentru 24 de ore. 

Personalul medical de la UPU Buzău nu a făcut plângere pentru eventuale agresiuni fizice. 

"Forţele de ordine împreună cu jandarmii au aplanat conflictul şi au identificat persoanele implicate, la sediul Poliţiei municipiului Buzău au fost conduse pentru audieri nouă persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani, una dintre acestea fiind reţinută pentru 24 de ore", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul Doiniţa Mihalache. 

Potrivit sursei citate, "din cercetări a reieşit că un tânăr de 35 de ani din Urziceni care participase la un ceremonial religios pe fondul unei stări de rău a fost adus de mai multe rude la spital iar pentru a se asigura că pacientul primeşte îngrijiri medicale, mai multe persoane care îl însoţeau au ignorat atenţionările cadrelor medicale, moment în care a fost creată o aglomeraţie, mai multe persoane au fost bruscate iar altele se manifestau zgomotos". 

Sursa citată a mai precizat că "faţă de cele nouă persoane au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar dintre acestea faţă de un bărbat de 54 de ani din Bucureşti a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi s-a deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice". 

"În contextul în care personalul medical nu a depus plângere sub aspectul comiterii unor eventuale agresiuni fizice, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău", a mai declarat purtătorul de cuvânt. AGERPRES

×