x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Camelia Bogdan pierde la CEDO procesul intentat în urma celei de a doua excluderi din magistratură

Camelia Bogdan pierde la CEDO procesul intentat în urma celei de a doua excluderi din magistratură

20 Oct 2022   •   17:37
Camelia Bogdan pierde la CEDO procesul intentat în urma celei de a doua excluderi din magistratură

 Grupul de investigații Politice (GIP) a anunțat că pe 20 octombrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins plângerea cu nr. 32916/20 depusă de Camelia Bogdan în urma celei de a doua excluderi din magistratură

Potrivit Comunicatului CEDO, Curtea a constatat că „deși fusese informată despre cerințele legate de confidențialitate”, Camelia Bogdan s-a folosit de documente din procesul intentat GIP, „încălcând principiul confidențialității impus de art. 39§2 din Convenția CEDO și art. 62§2 din Regulamentul Curții”. „Astfel, au stabilit judecătorii de la Strasbourg, conduita Cameliei Bogdan reprezintă un abuz de drept în înțelesul  art. 35§3 (a) din Convenţie și, ca urmare, Curtea a declarat plângerea ca inadmisibilă.”

În decembrie 2021,  GIP a transmis agentului guvernamental al României pentru CEDO o adresă prin care îl informa că judecătoarea suspendată Camelia Bogdan s-a folosit în procesul pe care l-a intentat organizației noastre de documente confidențiale ale CEDO.

în 2019, Camelia Bogdan a dat în judecată GIP, Antena 3, ANAF, mai mulți jurnaliști și fundații, solicitând, inițial, să i se plătească drept daune morale suma despăgubirilor pe care le-a stabilit în dosarul ICA. Ulterior s-a răzgândit și a cerut daune morale de 100 milioane lei.

Tribunalul Cluj a respins cererea ca nefondată, dar Camelia Bogdan a formulat apel la Curtea de Apel Cluj.

În data de 7 decembrie 2021, Camelia Bogdan a depus o cerere și mai multe înscrisuri la Curtea de Apel Cluj. Între aceste înscrisuri se află și mai multe documente referitoare la procedura de soluționare amiabilă a plângerii pe care Camelia Bogdan a făcut-o la CEDO referitor la a doua sa excludere din magistratură. În documentele  CEDO depuse de Camelia Bogdan se spune clar: „Vă este atrasă atenția asupra faptului că toate documentele dosarului sunt publice, cu excepția celor referitoare la reglementarea pe cale amiabilă”. Cu toate acestea, exact aceste documente au fost depuse de Camelia Bogdan în procesul de la Cluj.

GIP a solicitat Agentului României să informeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu încălcarea de către Camelia Bogdan a obligației de confidențialitate a negocierilor în cazul soluționării pe cale amiabilă și să solicite respingerea acțiunii acesteia la CEDO ca abuzivă.

În 20 octombrie 2022, CEDO a luat act de abuzul comis de Camelia Bogdan și i-a declarat plângerea ca inadmisibilă.

Mai grav însă decât conduita abuzivă și lipsită de logică a Cameliei Bogdan în această speță este că această persoană a fost timp de mai bine de 12 ani judecător, hotărând destinele a sute de oameni.

Unul dintre aceștia, Gheorghe Mencinicopschi, a murit cu o zi înainte de decizia CEDO. Stătuse 2 ani în închisoare în urma condamnării date de judecătoarea Camelia Bogdan.

 

×
Subiecte în articol: camelia bogdan CEDO proces