x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anchetă a DNA la Spitalul Municipal Caracal, privind acordarea ilegală a unor stimulente

Anchetă a DNA la Spitalul Municipal Caracal, privind acordarea ilegală a unor stimulente

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2023   •   13:15
Anchetă a DNA la Spitalul Municipal Caracal, privind acordarea ilegală a unor stimulente

Procurii DNA au anunțat vineri că mai multe persoane care au asigurat conducerea Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, sunt vizate de o anchetă în care se fac cercetări cu privire la acordarea ilegală a unor stimulente în contextul pandemiei de Covid.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Radu Dumitru-Liviu, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și complicitate la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, Mitran Marian, la data faptelor director financiar-contabil în același spital, acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și complicitate la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, și Ionescu Mihaela, la data faptelor director medical în cadrul Spitalului Municipal Caracal, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Conform procurorilor, există date și probe care conturează faptul că, în perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpații Mitran Marian și Ionescu Mihaela, ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele obținute cu titlu de stimulent de risc.

În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, cum este și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.

„Concret, în contextul de mai sus, cei trei inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-au înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării. Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene. Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei”, arată procurorii.

Conform acestora, în aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor.

(sursa: Mediafax)

Cosmin Pirv, cosmin.pirv@mediafax.ro

Keywords:CARACAL, DNA

×
Subiecte în articol: caracal dna spital stimulente