x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Carmen Dan solicită revocarea detaşării poliţiştilor care apar în înregistrările privind activitatea DNA Ploieşti

Carmen Dan solicită revocarea detaşării poliţiştilor care apar în înregistrările privind activitatea DNA Ploieşti

14 Feb 2018   •   13:31
Carmen Dan solicită revocarea detaşării poliţiştilor care apar în înregistrările privind activitatea DNA Ploieşti

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a solicitat şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, revocarea detaşării celor doi poliţişti care apar în înregistrările care privesc activitatea DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, a anunţat, miercuri, MAI. 

Potrivit unui comunicat al MAI, este vorba de comisarul şef de poliţie Mihai Iordache şi comisarul şef de poliţie Gabriela Florea. 

"Potrivit OUG 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, revocarea din funcţie, înaintea împlinirii termenului de detaşare, a poliţiştilor de poliţie judiciară detaşaţi la DNA se face prin ordin motivat al procurorului şef. Solicitarea a fost făcută în cursul zilei de marţi, 13 februarie 2018", arată sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan laura codruta kosevi