x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a fost analizat de doi experți de la FBI

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a fost analizat de doi experți de la FBI

08 Oct 2019   •   15:56
Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a fost analizat de doi experți de la FBI

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a fost analizat de doi experți de la FBI care s-au aflat săptămâna trecută la Jilava, unde acesta este arestat preventiv, scrie Antena 3.

Aceștia au stat de vorba cu Gheorghe Dincă față în față, iar înainte au vizionat toate imaginile pe care procurorii DIICOT le aveau cu acesta, inclusiv imaginile cu reconstituirea celor două presupuse crime.

În aproximativ două luni vor fi gata rezultatele obținute din ADN-ul mitocondrial, prelevat în ultimă instanță de la mama Luizei Melencu, dar și din oasele din lizieră.

Gheorghe Dincă a afirmat că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu pe data de 25 iulie, iar ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie.

×
Subiecte în articol: fbi gheorghe dincă caracal