x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cazul copilului de doi ani, din Galați, mort în condiții suspecte. Tatăl a fost reținut

Cazul copilului de doi ani, din Galați, mort în condiții suspecte. Tatăl a fost reținut

09 Iul 2021   •   11:15
Cazul copilului de doi ani, din Galați, mort în condiții suspecte. Tatăl a fost reținut

Acuzație gravă în cazul copilului de doi ani, din Galați, mort în condiții suspecte. Tatăl copilului a fost reținut deoarece rezultatul necropsiei a arătat că fata a murit din cauza violențelor repetate.

Procurorii Tribunalului Galaţi l-au reţinut pentru 24 de ore pe tatăl fetei de doi ani, din Iveşti, care a murit la Spitalul de Copii. Inițial, motivele decesului erau necunoscute, dar rezultatele autopsiei au arătat că victima a fost lovită repetat.

De altfel, copilul era plin de vânătăi. După necropsie, s-a schimbat şi încadrarea faptei, din ucidere din culpă, în omor asupra unui membru al familiei. Tatăl va fi dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Copilul a fost găsit mort de echipajele de ambulanță alertate de părinți. Aceștia le-au spus cadrelor medicale că fata s-a înecat, dar salvatorii nu au găsit corpuri străine în organism. Echipajele au făcut manevre de resuscitare, dar nu au mai putut să o salveze.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: moarte suspecta