x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cazul de la Caracal. Gheorghe Dincă va fi dus marţi la INML pentru efectuarea expertizei psihiatrice (surse)

Cazul de la Caracal. Gheorghe Dincă va fi dus marţi la INML pentru efectuarea expertizei psihiatrice (surse)

07 Oct 2019   •   17:12
Cazul de la Caracal. Gheorghe Dincă va fi dus marţi la INML pentru efectuarea expertizei psihiatrice (surse)

Gheorghe Dincă va fi dus marţi de la Penitenciarul Spital Jilava la INML "Mina Minovici" pentru efectuarea expertizei psihiatrice, potrivit unor surse judiciare.

Dincă a fost transferat, pe 1 octombrie, din Arestul Central în Penitenciarul Spital Jilava, pentru efectuarea unor măsuri procedurale dispuse în cazul anchetei penale.

Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit pe 25 septembrie, cu 30 de zile, până pe 24 octombrie, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă, inculpat în cazul de la Caracal.

Dincă a afirmat că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu pe data de 25 iulie, iar ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gheorghe dincă