Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri o nouă cerere de eliberare condiţionată depusă de fostul impresar Ioan Becali, care execută o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni de închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.
Instanţa a admis o excepţie invocată de procurori, pe motiv că Ioan Becali avea dreptul să reitereze o cerere de eliberare condiţionată abia în luna iunie.
Decizia instanţei nu este definitivă.
Ioan Becali a fost transferat la Penitenciarul Jilava de la Penitenciarul Poarta Albă, însă el nu a fost prezent în sala de judecată. Avocatul acestuia a anunţat că fostul impresar este internat la Spitalul Floreasca, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
În ultimele luni, instanţele din judeţul Constanţa au respins mai multe cereri de eliberare condiţionată depuse de Ioan Becali.
Ioan Becali a fost condamnat în dosarul transferurilor, în martie 2014, alături de alţi reprezentanţi ai fotbalului românesc. În detenţie, acesta a scris trei cărţi, reuşind astfel să îşi reducă pedeapsa cu 90 de zile. AGERPRES