x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CSM consideră că afirmaţiile lui Daniel Dragomir sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar (surse)

CSM consideră că afirmaţiile lui Daniel Dragomir sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar (surse)

31 Oct 2017   •   15:44
CSM consideră că afirmaţiile lui Daniel Dragomir sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar (surse)

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că afirmaţiile fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir, făcute la un post de televiziune, sunt de natură să afecteze independenţa, prestigiul şi credibilitatea sistemului judiciar în ansamblu, au precizat, marţi, pentru AGERPRES, surse din CSM. 

Potrivit surselor citate, plenul CSM a admis marţi raportul Inspecţiei Judiciare în acest caz. 

Sursele citate au arătat că decizia a fost luată cu 11 voturi la 8. 

Pe 13 septembrie, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut Inspecţiei Judiciare să efectueze verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu afirmaţiile făcute pe 11 septembrie, la un post de televiziune, de Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi asimilate corupţiei. 

"Astfel, numitul Daniel Dragomir a lăsat să se înţeleagă faptul că rechizitoriile Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu se sprijină pe probaţiunea instrumentată de procurori în baza dispoziţiilor procesual penale, ci că ar fi întocmite de angajaţii unei alte instituţii, respectiv SRI, iar rolul procurorilor DNA s-ar rezuma la semnarea şi trimiterea la instanţă a rechizitoriilor", se preciza într-un comunicat al DNA. 

Conform sursei citate, moderatorul emisiunii a întrebat dacă unele rechizitorii erau întocmite de ofiţerii SRI şi doar erau semnate de procurori, iar Daniel Dragomir a confirmat: "Bravii procurori DNA le luau, le contrasemnau şi le trimiteau la instanţă în speranţa că onor câmpul tactic se va ocupa în continuare asigurând culoarele necesare pentru obţinerea condamnării individului". 

Potrivit DNA, afirmaţiile lui Daniel Dragomir au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar, creând, totodată, dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor şi acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului consacrat de articolul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege. 

Marţi, în plenul CSM, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a susţinut, în contextul discutării raportului Inspecţiei Judiciare în acest caz, că Daniel Dragomir ar trebui îndrumat către un organ judiciar pentru a arăta fapte şi persoane concrete.  www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Daniel Dragomir