x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CSM: Criticile cu privire la declaraţia comună referitoare la SNA sunt excesive şi incorecte

CSM: Criticile cu privire la declaraţia comună referitoare la SNA sunt excesive şi incorecte

23 Aug 2017   •   10:09
CSM: Criticile cu privire la declaraţia comună referitoare la SNA sunt excesive şi incorecte
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Criticile apărute în spaţiul public cu privire la adoptarea declaraţiei comune CSM - ÎCCJ - PG de aderare la Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) sunt "excesive" şi "incorecte", susţine Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit unui comunicat al CSM remis miercuri AGERPRES, în şedinţa din 18 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât adoptarea şi transmiterea unei declaraţii comune de aderare la Strategia Naţională Anticorupţie pentru perioada 2016 - 2020 de către reprezentanţii autorităţii judecătoreşti, respectiv preşedintele CSM, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi procurorul general, odată cu declaraţia de aderare urmând a fi transmisă şi lista structurilor subordonate, coordonate sau aflate sub autoritatea acestor instituţii publice.

"Hotărârea în cauză a fost adoptată de CSM în mandatul anterior, însă, atâta vreme cât niciunul din actualii membri ai Consiliului nu a pus în discuţie o posibilă modificare sau revocare a acesteia şi nici nu a fost valorificată vreo procedură legală de contestare a hotărârii menţionate, apreciem ca excesivă, dacă nu chiar incorectă, criticarea ulterioară a demersului actualei conduceri de a pune în aplicare prevederile acesteia, nimeni - şi mai ales membrii CSM - neputându-se prevala de necunoaşterea conţinutului său", declară CSM.

Potrivit sursei citate, intervenţia critică exprimată public de către un membru ales al CSM, la un moment ulterior finalizării procedurii de semnare a declaraţiei, este contrară poziţiei exprimată/acceptată în cadrul şedinţei Comisiei nr. 1 - Legislaţie şi cooperare interinstituţională din data de 25 mai 2017, în condiţiile în care niciunul dintre membrii Consiliului nu a exprimat sau depus vreun document conţinând obiecţiuni sau opinii critice din partea sa pe această temă.

"Consiliul Superior al Magistraturii se delimitează de demersurile individuale generatoare de confuzii - atât la nivel mediatic, cât şi instituţional - privind exercitarea prerogativelor asociate calităţii de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii", mai transmite CSM.

Critici la adresa declaraţiei comune privind SNA au fost exprimate şi de Asociaţia Magistraţilor din România, care a acuzat faptul că instanţele şi asociaţiile profesionale nu au fost consultate anterior semnării acelei declaraţii.

Conform AMR, prin declaraţia comună CSM - ÎCCJ - Parchetul General se continuă "tradiţia surprizelor negative pentru sistemul judiciar" venite în perioada vacanţei judecătoreşti.

"La fel de regretabil este faptul că despre 'declaraţia-angajament' semnată de doamna preşedintă a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi domnul procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prima parte a lunii iulie 2017, am aflat acum, după jumătatea lunii august, adică după mai mult de o lună. Şi nu prin comunicarea către instanţe şi către asociaţiile profesionale, cum se procedează în cazul actelor CSM, ci prin postarea pe site. De altfel, ca să nu ne ascundem după degete (...), normal era să fim consultaţi anterior, instanţe şi asociaţii profesionale, să ne putem spune părerea despre un asemenea potenţial act care 'angajează' întregul sistem", declara AMR, într-un comunicat remis marţi.

×
Subiecte în articol: CSM