Deţinut din Iaşi, găsit spânzurat în celulă
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflat în detenţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi pentru furt calificat, a fost găsit spânzurat, în noaptea de vineri spre sâmbătă în celulă.
Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, a declarat că deţinutul s-a sinucis cu ajutorul lenjeriei de pe patul de detenţie.
"Am sesizat imediat Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie, care a demarat cercetări suplimentare. Bărbatul, de 47 de ani, era încarcerat de pe 16 noiembrie, fiind condamnat la o pedeapsă de doi ani, opt luni şi 20 zile pentru furt calificat. Asistentul medical de serviciu a intervenit şi a cerut sprijinul unui echipaj SMURD", a precizat Topoliceanu.
Deţinutul era singur în celulă, deoarece era în perioada de carantină, fiind suspect de o boală contagioasă.
Sursa: AGERPRES

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Dezastru în SUA: Semnalul Internet, întrerupt pe Coasta de Est!
Cum va fi vremea în următoarele zile. Prognoza METEO pentru fiecare regiune a ţării
Angela Merkel, la Davos: Pandemia a perturbat lumea, este necesară o abordare multilaterală
Accident GRAV în Capitală. Un copil de 13 ani, a murit
DNA cere pedepse maxime pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu în dosarul finanțării campaniei electorale de la alegerile prezidențiale din 2009
ProRomânia a decis să întrerupă demersurile de fuziune cu ALDE. Decizia vine după ce DNA l-a inculpat pe Tăriceanu
Actriţa Georgeta Luchian Tudor, soţia lui Tudor Gheorghe, răpusă de coronavirus
Un nou caz de infecție cu noua tulpină a COVID-19 din Marea Britanie a fost confirmat la un bărbat din Constanța
Orban, despre negocierile din interiorul Coaliției: Într-o săptămână, două cred că vom finaliza și negocierile legate de prefecți și subprefecți
GALERIE FOTO: Cum au sărbătorit simpatizanții comunişti, 103 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu
