x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Diana Şoşoacă, chemată la Parchetul General în calitate de suspect pentru propagandă legionară

Diana Şoşoacă, chemată la Parchetul General în calitate de suspect pentru propagandă legionară

de Redacția Jurnalul    |    19 Sep 2025   •   23:15
Diana Şoşoacă, chemată la Parchetul General în calitate de suspect pentru propagandă legionară

Europarlamentarul Diana Şoşoacă a fost chemată marţi, 23 septembrie, la Parchetul General, pentru a fi audiată în calitate de suspect pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care lipsire de libertate, ultraj şi promovarea în public a unor idei şi doctrine legionare.

Potrivit citaţiei, Diana Şoşoacă este acuzată de lipsire de libertate în mod ilegal (4 infracţiuni); promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (4 infracţiuni); negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia (prev. de art 6 alin.1 din OUG nr. 31 din 2002) şi ultraj.

Procurorii i-au atras atenţia acesteia că, dacă nu se prezintă la audieri, ar putea fi adusă cu mandat.

*** La sfârşitul lunii noiembrie 2024, Diana Şoşoacă a mers la troiţa din localitatea ilfoveană Tâncăbeşti, unde a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mişcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, şi a altor 13 membri ai mişcării de extremă dreapta.

"E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot", declara Diana Şoşoacă despre Corneliu Zelea Codreanu, într-o transmisiune pe Facebook.

*** În octombrie 2024, Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal după ce Diana Şoşoacă l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Nemulţumită că judecătorii de la Curtea Constituţională i-au invalidat candidatura la alegerile prezidenţiale, Diana Şoşoacă a intrat atunci live pe Youtube şi l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

"Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât "Trăiască Legiunea şi Căpitanul" care au fost omorâţi de aceeaşi putere jidănească care a acţionat şi acum. Ruşine tuturor!", spunea Şoşoacă.

*** În luna februarie 2025, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus la Parchetul General un denunţ la adresa Dianei Şoşoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, condamnat pentru genocid.

Astfel, pe 11 februarie 2025, Diana Şoşoacă a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu, afirmând că: "Nimeni nu l-a egalat vreodată".

AGERPRES

×