Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Craiova cercetează opt suspecţi care, în perioada 2011 - 2016, sub promisiuni false, ar fi racolat tinere din România, inclusiv minore, pentru a le duce în Marea Britanie, unde le-ar fi obligat să practice prostituţia, informează IGPR şi DIICOT.
Cei opt sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.
"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada 2011 - 2016, sub promisiuni false că vor fi angajate şi că vor câştiga sume mari de bani, suspecţii le-au determinat pe tinerele racolate să îi însoţească în Anglia, unde au fost cazate în apartamente închiriate, iar ulterior, exploatate sexual, preponderent prin obligarea acestora la practicarea prostituţiei la "saune", sumele de bani obţinute de către persoanele vătămate fiind însuşite de către membrii grupului", precizează comunicatul DIICOT.
Vineri, poliţiştii şi procurorii au făcut opt percheziţii domiciliare pe raza judeţului Dolj, iar la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova urmează să fie aduse mai multe persoane, în vederea audierii.
Sursa: AGERPRES