x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DIICOT: Şase persoane reţinute pentru trafic de minori; sunt suspectate că au exploatat copii între 10 şi 13 ani

DIICOT: Şase persoane reţinute pentru trafic de minori; sunt suspectate că au exploatat copii între 10 şi 13 ani

20 Iun 2017   •   16:35
DIICOT: Şase persoane reţinute pentru trafic de minori; sunt suspectate că au exploatat copii între 10 şi 13 ani

Procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT au reţinut, în urma percheziţiilor care au vizat o grupare infracţională specializată în trafic de minori, şase persoane suspectate că au exploatat copii cu vârste între 10 şi 13 ani, pe care îi forţau să comită furturi în România şi în Franţa. 

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis marţi AGERPRES, procurorii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Gîndac Aurel, Drugu Gheorghe, Sănătescu Spania, Roman Marius, Bobocel Somna şi Leonte Norica, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori. 

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015, pe raza municipiului Iaşi, s-a constituit un grup infracţional organizat care a acţionat pe linia traficului de minori constând în exploatarea unor minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, care erau determinaţi să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de către membrii grupului, proprii părinţi ai minorilor. Membrii grupului îşi determinau proprii copii minori, uneori prin violenţă, ca zilnic să se deplaseze pe raza municipiului Iaşi, cu predilecţiei în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale unde, în grup, comiteau furturi din buzunare sau din genţi, constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani, bunuri de valoare pe care le deţineau victimele în genţile persoanele sau buzunarele hainelor", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, minorii acţionau organizat, se înţelegeau între ei prin mimică şi reuşeau să deposedeze victimele de bunuri sau valori. Bunurile obţinute din furturi erau imediat pasate între ei şi ascunse în anumite locuri, de unde ulterior erau recuperate de către minori, persoane interpuse sau de către părinţii lor. 

"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că minorii exploataţi nu au urmat cursuri şcolare sau în unele cazuri le-au abandonat, având în vedere preocupările infracţionale. Minorii au fost instruiţi de către părinţi să acţioneze în grup, în unele cazuri chiar cu violenţă pentru a-şi asigura scăparea. În multe cazuri, victimele furturilor au fost elevi, studenţi la unităţile şcolare de pe raza municipiului Iaşi, în timp ce călătoreau în mijloacele de transport în comun sau în staţiile de aşteptare, cărora le-au fost sustrase sume de bani, telefoane sau alte bunuri de valoare", se arată în comunicat. 

Potrivit procurorilor, minorii au fost instruiţi de părinţi cum să comită furturile, să plaseze bunurile sustrase şi să părăsească locul faptei pentru a nu fi prinşi. Copiii au perceput în mediul familial ca un fapt normal săvârşirea de furturi şi predarea bunurilor sustrase către părinţi. 

"S-a constatat că aceştia au susţinut în unele cazuri faţă de lucrătorii de poliţie care i-au prins în flagrant sau identificat ca autorii ai faptelor de furt că sunt trimişi de către părinţii lor să fure şi să aducă acasă bunuri sau bani pentru a întreţine întreaga familie care este compusă din număr mare de membrii, inclusiv majori, care nu prestează activităţi legale aducătoare de venituri. Prin neasigurarea condiţiilor necesare traiului zilnic, majorii au ajuns să îi forţeze pe minori să fure, aducându-i practic într-o stare de sclavie", precizează DIICOT. 

Din anchetă a mai reieşit că membrii grupării infracţionale au acţionat în anii precedenţi în state din vestul Europei, precum Spania, Franţa sau Belgia, unde s-au ocupat cu furturile din buzunare, ajungând să facă obiectul unor proceduri judiciare. Începând din 2015, ei au revenit în ţară, unde au pus la punct reţeaua de furturi din buzunare formată din propriii lor copii minori, profitând de faptul că aceştia nu răspund penal. 

În paralel, unii dintre membrii grupării au efectuat deplasări în străinătate, în special în Franţa, unde au comis în mod direct sau au coordonat alţi copii ai lor, de această dată majori, în comiterea de furturi din genţi sau buzunare. 

Bunurile sustrase erau împărţite sau valorificate pe piaţa neagră, un rol important în acest sens având inculpaţii Marius Roman şi Gheorghe Drugu. 

Investigaţia penală a evidenţiat faptul că furturile din buzunare sau din genţi au cunoscut o creştere alarmantă în perioada ianuarie 2015 - martie 2017 în municipiul Iaşi, ceea ce a indus în rândul populaţiei un puternic sentiment de nesiguranţă şi de teamă de a călători cu mijloacele de transport în comun sau de a frecventa zone aglomerate, respectiv căile de acces în incinta complexelor comerciale. 

"În cadrul cercetărilor s-a reuşit stabilirea legăturilor dintre membrii grupării, legături care se bazau pe relaţiile de rudenie cât şi a interesului de grup. Pentru minorii exploataţi, noţiunea de furt era tratată ca un fapt divers, un mod de a obţine pentru sine şi membrii familiei sale venituri care să le permită un trai decent. Părinţii au reuşit să le inoculeze ideea că a fura este un mod de viaţă normal. Cu ocazia depistărilor în flagrant sau în cadrul audierilor ulterioare, minorii au ajuns să trateze faptele care le comit ca un mod de a se distra", se mai menţionează în comunicatul DIICOT. 

Anchetatorii au mai stabilit că minorii părăseau România însoţiţi de membri ai grupării infracţionale, în baza unor procuri notariale emise de părinţi. De asemenea, ei participau la furturi alături de alţi minori, care făceau parte din alte familii, lucru care, consideră procurorii, denotă legăturile dintre membrii grupării. 

Pentru a-şi spori veniturile ilicite, unii dintre membrii grupării au început, în 2016, să acţioneze la Paris, unde principalii vizaţi erau turiştii aflaţi în locurile aglomerate din centrul oraşului. 

"În Paris, minorii au fost coordonaţi de către inculpata Sănătescu Spania alias Anglia, cazarea fiind iniţial în barăci, într-un parc sau teren viran de la periferia oraşului Paris, în imediata apropiere a cartierului Saint Denis, loc în care se regăsesc numeroase familii de rromi din cartierul Păcureţi şi din municipiul Roman. La rândul său, inculpata Sănătescu Spania era coordonată de către inculpatul Drugu Gheorghe, care a instruit-o atât pe ea cât şi minorii exploataţi cu privire la comportamentul în relaţia cu autorităţile franceze, modul de comunicare prin intermediul mijloacelor de comunicare telefonică impunând utilizarea unui limbaj codificat, astfel banii erau numiţi 'albe', telefoanele sau portofelele 'portocale', 'a mânca' însemna a fura", potrivit DIICOT. 

Anchetatorii au stabilit că Spania Sănătescu a asigurat în Paris cazarea şi coordonarea la furat a fiicelor inculpatei Somna Bobocel, care era informată cu privire la activitatea fiicelor sale, bunurile sustrase şi modalitatea în care urma să primească beneficiile rezultate în urma comiterii infracţiunilor. 

Şi concubina inculpatului Marius Roman, Valentina Răileanu zisă "Bijuteria", s-a deplasat la Paris în mai 2016 împreună cu un grup de minori de etnie romă, care urmau să fie folosiţi la comiterea de furturi din buzunare la cerşit. Bunurile sustrase şi sumele de bani au fost expediate din Franţa în România prin colete, prin intermediul altor persoane sau prin sistemul de transfer monetar internaţional. 

Întrucât existau indicii că minorii erau transportaţi în Paris, iar autorităţile judiciare franceze investigau un grup infracţional format din cetăţeni români domiciliaţi în municipiile Iaşi şi Roman, de mesaje între autorităţile judiciare din România şi Franţa, la data de 22.02.2017 a fost încheiat un Acord pentru crearea unei echipe comune de anchetă. 

"Din investigaţiile penale efectuate de către autorităţile judiciare franceze a rezultat că încă din anul 2011 au fost înregistrate mai multe fapte de furt comise de către tineri majori şi minori, de naţionalitate română în zona de transport public metropolitan sau feroviar a Parisului. Aceste fapte au cunoscut o creştere bruscă în anii 2015 şi 2016, în contextul organizării unor evenimente sportive de anvergură în Franţa, precum Euro 2016 şi COP21. Din cercetări a rezultat faptul că autorii furturilor aparţineau mai multor clanuri familiale din oraşele Iaşi şi Roman iar în Paris locuiau în diverse imobile ocupate ilegal din localitatea Saint Denis, fiind supravegheaţi de către adulţi, în numele şi la comanda cărora acţionau", precizează DIICOT. 

Prejudiciul cauzat în Paris, ca urmare a furturilor comise în perioada 2011-2016, a fost estimat la peste 600.000 de euro, din care 148.000 de euro au fost transferaţi din Franţa în Romania. 

DIICOT anunţă că cercetările efectuate în dosar au fost extinse şi faţă de alte persoane din municipiile Iaşi şi Roman, cu privire la care există suspiciunea că îşi exploatează în mod direct sau prin interpuşi proprii copii, determinându-i să comită furturi din buzunare. 

Cei şase inculpaţi reţinuţi vor fi prezentaţi marţi la Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă. 

Procurorii DIICOT şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat, luni, 25 de percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi, Neamţ şi Prahova, pentru destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, Direcţia de Poliţie Judiciară din Paris desfăşurând, în paralel, o acţiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din acelaşi grup infracţional. 

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, sunt vizate de anchetă în jur de 120 de persoane aflate pe teritoriul României şi al Franţei, dintre care peste 70 de minori cu vârste între 10 şi 13 ani. 

La descinderile din România au participat 140 de poliţişti şi 170 de jandarmi. Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar activităţile procedurale şi investigative au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST. AGERPRES

×