x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Disidenții au fost revocați de Kovesi

Disidenții au fost revocați de Kovesi

de Dan Constantin    |    06 Iul 2017   •   16:49
Disidenții au fost revocați de Kovesi

Criza din DNA a intrat în faza aruncării cu grenade. Procurorii maziliți de Codruța Kovesi fac declarații incendiare care devoalează ilegalități incredibile în interiorul instituției. Doru Țuluș, fost șef de secție, a spus că în anii 2011-2012, ,,au fost unii procurori care au acceptat un gen de colaborare cu alte instituții”. Aceasta confirmă explicit o realitate care decurge din extinderea câmpului tactic în magistratură. Cu siguranță că declarația lui Țuluș a fost mult mai amplă în cadrul audierii secrete în plenul CSM și la baionetă în fața ,,colegilor ” din Secția de Procurori a CSM, în prezența Codruței Kovesi. Valurile unei acțiuni anticonstituționale, detaliată de o analiză pornită din declarația lui Țuluș, pot mătura și mai adânc în structurile ,,colaboratoare”. Dimensiunea fenomenului este dată de precizarea că procurorii vechi, care nu au acceptat ,,un anume gen de colaborare”, au plecat din DNA. Logic, ,,tineretul” adus în mandatele lui Kovesi sunt ștampilați de flagelul binomului.

Procuroarea Iorga Moraru a afirmat în fața presei că a fost supusă unor presiuni în instrumentarea dosarelor. Kovesi i-a transmis să o rețină pe Elena Udrea ,,chiar și pentru o noapte”, deși Parlamentul nu dăduse aviz de arestare. Totul ar fi fost pentru imagine. Moraru a dat și alte exemple de presiuni în anchete, care vor fi cu siguranță detaliate în cursul războiului declanșat în DNA.

Motivele pentru care Kovesi a cerut revocarea celor doi procurori sunt ,,subțiri” și au fost respinse de Țuluș și Moraru. Secția pentru Procurori a dat UN PENIBIL AVIZ FAVORABIL acțiunii șefei DNA. Ca atare, decizia de revocare a fost o formalitate pentru Kovesi. Ea a câștigat o bătălie, dar riscă să piardă războiul.

CSM a anunțat însă că sesizările procurorilor la adresa Codruței Kovesi vor fi cercetate de Inspecția Judiciară. Furtuna devine ciclon. 

 

 

×