Licenţele educaţionale Microsoft achiziţionate de Guvernul României de la Fujitsu Siemens Computers erau inutile, deoarece calculatoarele cărora le erau destinate aveau sisteme de operare preinstalate, potrivit rechizitoriului prin care oamenii de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru spălare de bani.
"Extinderea contractului comercial de închiriere licenţe pentru produse educaţionale Microsoft s-a efectuat în condiţii nelegale, deoarece nu a existat o analiză proprie a necesarului de licenţe Microsoft pentru produsele educaţionale şi nici a preţului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educaţional Informatizat existau astfel de licenţe pentru toate calculatoarele din instituţiile şi unităţile de învăţământ de stat, existând o suprapunere între licenţele existente şi cele ce urmau să se achiziţioneze", se arată în rechizitoriu.
Potrivit sursei citate, pentru stabilirea necesarului de licenţe s-ar fi impus întocmirea unei situaţii la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin care să se stabilească situaţia calculatoarelor utilizate, cu specificarea capacităţii şi a caracteristicilor tehnice, situaţia licenţelor preinstalate pe calculatoarele achiziţionate în programele Sistem Educaţional Informatizat I-III, precum şi situaţia produselor Microsoft compatibile.
"Dacă ar fi fost întocmită o asemenea situaţie la momentul extinderii contractului şi la licenţele educaţionale, s-ar fi constatat că nu era necesară o asemenea achiziţie, deoarece calculatoarele achiziţionate în cadrul programului SEI I-III aveau licenţe Microsoft preinstalate. Anterior aprobării hotărârii de guvern, nu a existat nicio ofertă comună Microsoft-Fujitsu, aşa cum s-a întâmplat la încheierea contractului-cadru, în privinţa preţului la care urmau să fie achiziţionate licenţele educaţionale", se precizează în rechizitoriu.
Din verificările efectuate de procurori a rezultat că toate cele 155.706 calculatoare achiziţionate în cadrul programului privind Sistemul Educaţional Informatizat aveau licenţe Windows perpetue, care nu expiră niciodată şi, în consecinţă, nu necesită upgrade pentru expirarea valabilităţii. Upgrade pentru acest gen de licenţe se poate face doar dacă utilizatorul doreşte să instaleze, pe acelaşi calculator, un sistem de operare mai nou decât cel deja instalat.
"Rezultă aşadar că licenţele achiziţionate în urma extinderii contractului comercial de închiriere de licenţe (...) încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produse educaţionale Microsoft, pe lângă faptul că au fost achiziţionate la un preţ supraevaluat, nici măcar nu era necesară această achiziţie, acestea suprapunându-se peste licenţele existente în Sistemul Educaţional Informatizat", se mai menţionează în rechizitoriu.
Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au fost trimişi luni în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul Microsoft, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
Potrivit DNA, faptele au fost comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd.
În acelaşi dosar, procurorii au dispus clasarea cauzei, pe motiv că faptele au fost prescrise, faţă de Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, Silvia Adriana Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie - decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la acelaşi minister, şi Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 - 2005. Cei trei au fost cercetaţi în dosar pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
DNA susţine că aprobarea încheierii între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum şi extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice.
''Prin fapta reprezentanţilor Guvernului României, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte - un folos necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers", spun procurorii.
DNA mai arată că suma de 22.787.515 dolari, reprezentând aproximativ o treime din folosul necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani. Pentru disimularea originii ilicite a banilor, a fost încheiat un contract de consultanţă fictiv între Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG.
"În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 şi suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004. În perioada mai - decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd)", mai arată DNA.
Procurorii susţin că persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a banilor au fost Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, ultimul fiind şi beneficiarul final al unei părţi din suma de peste 22 de milioane de dolari.
"Prin contribuţia la înfiinţarea firmelor offshore Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, precum şi la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, inculpaţii au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menţionate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente", precizează DNA.
În vederea confiscării speciale, procurorii au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparţinând lui Dinu Pescariu, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti. AGERPRES