x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective este nejustificată

DNA: Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective este nejustificată

18 Ian 2017   •   18:12
DNA: Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective este nejustificată

DNA consideră, referitor la proiectele de ordonanţe privind modificarea Codului penal şi graţierea unor pedepse, că nu se justifică schimbarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective. 

"Direcţia Naţională Anticorupţie consideră că modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată. Legislaţia penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societăţii de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârşit infracţiuni şi drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate ori aflate în executarea pedepselor aplicate, însă modificările propuse ar altera acest echilibru", se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.

×