x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: Trei directori din Ministerul Educaţiei, urmăriţi penal în dosarul Bazei sportive 'Cutezătorii'

DNA: Trei directori din Ministerul Educaţiei, urmăriţi penal în dosarul Bazei sportive 'Cutezătorii'

02 Noi 2017   •   16:35
DNA: Trei directori din Ministerul Educaţiei, urmăriţi penal în dosarul Bazei sportive 'Cutezătorii'

Trei directori din Ministerul Educaţiei au fost puşi sub urmărire penală, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu, în dosarul în care se investighează modul prin care a fost concesionată Baza sportivă "Cutezătorii", informează DNA. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Mihai Păunică, la data faptei director general la Direcţia Generală Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Gabriel Liviu Ispas, la data faptei director general adjunct la Direcţia Generală Juridic şi Control din minister şi faţă de Gabriel Leahu, la data faptei director general la Direcţia Generală Logistică din acelaşi minister, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se precizează într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES. 

Potrivit ordonanţelor procurorilor anticorupţie, dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adiţional numărul 16.832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) numărul 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii "Cutezătorii" din Bucureşti (constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 ha) fusese dată în folosinţă Fundaţiei "Dinu Pescariu". 

"Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul Mihnea Cosmin Costoiu nu a fost singurul semnatar al respectivului act, acesta fiind semnat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi de către suspecţii Mihai Păunică, Gabriel Liviu Ispas şi Gabriel Leahu", menţionează DNA. 

În acest dosar, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, iar fostul secretar de stat Mihnea Costoiu este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.  www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: dna