x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi angajați ai Spitalului Victor Babeș, arestați la domiciliu, în cazul pacienților decedați în TIR-ul ATI

Doi angajați ai Spitalului Victor Babeș, arestați la domiciliu, în cazul pacienților decedați în TIR-ul ATI

16 Iun 2021   •   20:05
Doi angajați ai Spitalului Victor Babeș, arestați la domiciliu, în cazul pacienților decedați în TIR-ul ATI

Un instalator și un șef serviciu tehnic, angajați ai Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, în momentul izbucnirii incendiului de la TIR-ul ATI au fost arestați la domiciliu, scrie Mediafax

Procurorii au cerut arestare preventivă pentru cei doi angajați de la Spitalul „Victor Babeș”, însă instanța a decis, miercuri, arestarea la domiciliu pentru 30 de zile.

Tragedia de la Victor Babeş, în care au murit 3 pacienţi din unitatea mobilă ATI, s-a petrecut din cauza unei erori umane. Avocatul familiei uneia dintre victime spune, însă, că nu doar cei angajați reținuți miercuri sunt vinovaţi.

Conform procurorilor, instalatorul este acuzat că a manipulat, în 12 aprilie, în mod necorespunzător componente de reglare a presiunii de oxigen aferente instalației Unității Mobile de Terapie Intensivă, fapt ce a determinat creșterea presiunii de oxigen peste valoarea de 6 bari, având drept consecință oprirea automată a ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienților internați în salonul ATI, conducând astfel la decesul a trei pacienți.

Inginerul-șef nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, potrivit procurorilor, „prin aceea că nu a asigurat funcționarea în parametrii tehnici corespunzători a instalației de oxigen aferente Unității Mobile de Terapie Intensivă amplasate în curtea spitalului, a cărei presiune în perioada 10.04.2021-12.04.2021, s-a situat la valori ridicate, determinând astfel funcționarea ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienților internați în salonul ATI al unității mobile în afara parametrilor optimi”.

Procurorii susțin că în 12 aprilie, constatându-se necesitarea reducerii presiunii de oxigen, inginerul-șef, care nu se afla la locul de muncă, i-a cerut instalatorului să reducă presiunea „fără a-l fi instruit în prealabil asupra principiilor de funcționare a instalației”.

„Astfel, pe fondul neasigurării funcționării în parametri optimi a instalației de oxigen, precum și a instruirii deficitare a personalului din subordine, s-a creat necesitatea intervenției asupra instalației, intervenție realizată defectuos de inculpatul RC, fapt ce a condus la oprirea automată a ventilatoarelor din dotarea Unității Mobile de Terapie Intensivă și la decesul celor trei pacienți”, se arată în comunicat.

Trei persoane au murit în aprilie la Spitalul Victor Babeș din cauza unei probleme care a provocat întreruperea aparatelor de oxigen din unitatea ATI mobilă.

 

×