x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi bărbaţi reţinuţi, în urma unor percheziţii la persoane bănuite de braconaj cinegetic

Doi bărbaţi reţinuţi, în urma unor percheziţii la persoane bănuite de braconaj cinegetic

11 Feb 2016   •   20:57
Doi bărbaţi reţinuţi, în urma unor percheziţii la persoane bănuite de braconaj cinegetic
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Poliţiştii au condus la audieri trei persoane, dintre care două au fost reţinute pentru 24 de ore, în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ce vizează deţinerea ilegală de arme şi muniţii letale.

Cele două persoane urmează să fie prezentate vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

"1.200 de cartuşe de vânătoare, 600 de kg de carne de vânat, 31 de arme de vânătoare, 15 trofee de cerb şi căprior şi 480 de obiecte pirotehnice au fost ridicate de poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române, în urma a 30 de percheziţii efectuate, joi, în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Giurgiu şi Ilfov", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis AGERPRES.

De asemenea, a fost identificată ca fiind deţinută ilegal o armă de tir sportiv, de calibru 6,35 mm, transformată în armă letală de calibru 22LR.

"La data de 11 februarie, 120 de poliţişti din cadrul structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea specialiştilor Direcţiei Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase - IGPR, au efectuat 30 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Argeş şi Giurgiu", se arată în comunicat.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţiei de Investigaţii Criminale, al specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

La acţiune au participat şi luptători ai Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. AGERPRES

×
Subiecte în articol: braconaj braconieri