x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Justitie Dosarul privind adoptarea OUG 13/2017, înregistrat la Parchetul General

Dosarul privind adoptarea OUG 13/2017, înregistrat la Parchetul General

Publicat la 27 Feb 2017 12:00 Modificat la 27 Feb 2017 12:00
Dosarul privind adoptarea OUG 13/2017, înregistrat la Parchetul General

Parchetul General informează că pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost înregistrată luni cauza cunoscută generic sub denumirea ''Adoptarea Ordonanţei 13'', ca urmare a declinării competenţei de către Direcţia Naţională Anticorupţie.


"În cauză urmează a fi efectuate cercetări în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale", se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis luni.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: parchetul general OUG 13