Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toți președinții României de după decembrie '89 au cerut procurorilor să lămurească, din punct de vedere juridic, prin anchete și să trimită instanțelor dosarele pentru a fi stabilite răspunderile pentru victimele din perioada de foc 16-25 decembrie 1989. Chiar și Ceaușescu pornise proceduri pentru a pedepsi conform legilor în vigoare pe cei care atentau la cuceririle socialismului și independența patriei prin acțiunile contrarevoluționare de până la 22 decembrie. Nu a mai apucat să vadă concluziile procurorilor. Dosarul Revoluției a rămas însă doar un deziderat, un subiect de șantaj și joc politic în ,,noua democrație”, statul de drept deschis cu procesul sumar și execuția oribilă a soților Ceaușescu purtând de atunci această ,,cocoașa” a falsurilor și erorilor.
În 24 decembrie 1990, din împuternicirea primului-ministru Petre Roman, ministrul Justiției, Victor Babiuc, cheamă Procuratura, printr-un comunicat, să descopere și să stabilească individual contribuția persoanelor din conducerea P.C.R., a organelor de stat, a Securității și a altor vinovați de dezastrul comunist, cât și pe aceia care au încercat să înăbușe revoluția în sânge. Vineri, 28 decembrie 1990, Ion Iliescu, președintele României, s-a întâlnit cu miniștrii de Interne și Justiției și cu procurorul general, cerându-le să grăbească finalizarea cercetărilor în dosarele care vizau evenimentele care trecuseră de la căderea lui Ceaușescu. S-a convenit ca în ianuarie 1991 să fie prezentat Parlamentului un raport asupra evenimentelor din ianuarie, 13-14 iunie 1990 și decembrie 1989. Lucrurile mergeau aparent spre rezolvare, Puterea era decisă să dezvăluie adevărul cerut insistent de societatea românească.
Comuniștii, alături de Piața Universității
În manifestația-fluviu din Piața Universității, încheiată cu ciocnirile din 13-14 iunie, sloganul des auzit fusese ,,Cine-a tras în noi după 22?”. Aflat în arest, Ștefan Andrei, fost ministru de Externe, nota în 29 decembrie 1990, în Jurnal din închisoare: ,,De ce nu se arată cine a tras? De ce nu se explică cum au murit la TVR și în alte locuri din București și, în general, în țară, după 22 decembrie 1989? Ce legătură am eu cu cei care au împușcat aproape 900 de oameni după ocuparea sediului CC și instalarea Consiliului FSN?”.
Îndemnuri și angajamente pentru a finaliza cercetările din parchetele militare și-au luat Emil Constantinescu, din nou Ion Iliescu și apoi Traian Băsescu. Intrarea în mandat la Cotroceni impunea apeluri în acest sens, mai ales în preajma zilei de 22 decembrie. Băsescu a fost chiar vehement, a admonestat-o pe Codruța Kovesi, procuror general, de față cu revoluționarii, că tergiversează dosarul Revoluției. Kovesi, rușinată public, îl pusese pe bară pe Dan Voinea de la șefia Parchetului Militar care moșmondise lucrările ani de zile. ,,O să dăm o soluție cât de repede putem”, se angaja Kovesi în 2009 față de Băsescu. ,,Am spus că o vom soluționa cu celeritate, pentru că 18 ani nu am avut soluție”, se justifica atunci procurorul general.
Noua băgare în viteză, cerută de Iohannis
,,Celeritatea” revine în 2016, după ce procurorii militari clasau în 2015 dosarul Revoluției. Augustin Lazăr, nou-numit șef la Parchetul General, se angajează și el să ducă sarcina la bun sfârșit, după ce dosarul se redeschide. Președintele Iohannis a cerut și el ,,celeritate”, așa cum au făcut-o predecesorii de la Cotroceni. Candidații la funcțiile de conducere ale parchetelor militare, Gheorghe Coșneanu și Ion Alexandru, au ajuns la gradul de general, pornind de la locotenent, tot lucrând la ,,Dosarele istorice”. La 27 de ani, întrebarea ,,Cine-a tras în noi după 22?” răsună ca un ecou venit din morți.
