x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Justitie Dragomir sparge pușculița Coldea SRL

Dragomir sparge pușculița Coldea SRL

de Dan Constantin Publicat la 05 Oct 2017 12:55 Modificat la 05 Oct 2017 12:55
 Dragomir sparge pușculița Coldea SRL
SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Colonelul Daniel Dragomir continuă să scoată din cutia cu secrete a binomului documente desecretizate, dar puțin cunoscute publicului sau a căror semnificație scapă profanului în materie. Blogul deschis recent de fostul ofițer superior al SRI livrează întrebări pentru a provoca răspunsuri din partea foștilor colegi implicați de Coldea SRL în operațiuni de represiune cu acoperire legală.

Subiectul evaporării lui Codruț Marta și al plecării de sub ochii SRI a prietenului Elan Schwartzenberg revine astfel în atenție prin publicarea pe blog a unui document din care rezultă că Schwartzenberg s-a aflat până pe 7 mai 2012, ora 15, sub imperiul unui mandat de siguranță națională pe care Dragomir îl apreciază de ,,o strictețe cruntă”. Elan avea toate mișcările și comunicațiile interne și internaționale interceptate; tehnica de ascultare era plasată acasă sau în spațiile temporare de cazare. Mandatul data din 9 noiembrie 2011, astfel încât existau toate informațiile și mijloacele pentru a-i avea ,,sub ochi” în permanență și pe cei aflați în contact cu Elan Schwartzenberg. Codruț Marta, bunul lui prieten, se evaporă în 21 mai 2012. Dragomir susține că a existat un mandat de siguranță națională la fel de complex și după 7.05.2012, devenind logice întrebările:

1. Cum a fost posibil ca Marta Codruț să dispară când măsurile de supraveghere erau atât de draconice, peste tot și oriunde?

2. A avut Coldea SRL vreo implicare?

Faptul că un oficial al SRI a fost autorizat să dea replici lui Dragomir este un indiciu că acționarii din srl-ul amintit nu sunt trecuți în rezervă.

O altă comunicare de pe blog dezvăluie cu documente cum funcționa parteneriatul SRI-Procuror-Instanță. Perchezițiile la domiciliul procuroarei Angela Nicolae, director în Procuratura generală, intrată în conflict cu șefa ei, Codruța Kovesi, sunt o mostră de implicare a SRI în conducerea cercetării penale asumate de DNA. 

Coldea, trecut în rezervă, dar funcțional, cu SRL-ul apărat de ofițerii activi sau de cei acoperiți pe culoarul media

 

×
Subiecte în articol: Daniel Dragomir