x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dragoș Băsescu, condamnat la o pedeapsă mai mică decât cea a complicelui său

Dragoș Băsescu, condamnat la o pedeapsă mai mică decât cea a complicelui său

de Ion Alexandru    |    18 Ian 2017   •   08:53
Dragoș Băsescu, condamnat la o pedeapsă mai mică decât cea a complicelui său
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Nepotul fostului președinte, Dragoș Băsescu, a fost condamnat, ieri, de către Tribunalul București, la o pedeapsă de doi ani și șase luni închisoare cu executare, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, pentru trafic de influență. Paradoxal, complicele său, Ciprian Nistor, a primit, în septembrie anul trecut, o condamnare la trei ani de închisoare, în același dosar.

 

Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă și șantaj, alături de un anume Ciprian Nistor, acuzat de complicitate. Conform rechizitoriului, în martie 2014, Ciprian Nistor l-a contactat pe omul de afaceri Sandu Staicu, pentru a-l anunţa că Dragoş Băsescu vrea să-l întâlnească. Staicu fusese reţinut de procurorul DIICOT Remus Jurj Tudoran, într-un dosar de spălare de bani, însă Înalta Curte a respins cererea de arestare.

 

Santaj de un milion de euro

În urma discuţiei cu Nistor, Staicu s-a întâlnit cu Dragoş Băsescu în vestiarul clubului lui Dinu Pescariu, unde nepotul fostului preşedinte l-a invitat într-o saună, i-a arătat o listă cu mai multe firme aflate la dosarul instrumentat de DIICOT, cerându-i 500.000 de euro ca să nu fie arestat şi alte 500.000 de euro ca să primească o sentinţă favorabilă în instanţă. Omul de afaceri a refuzat oferta, inclusiv cea a eşalonării plăţilor pe o perioadă de doi ani şi încheierea unui contract de consultanţă cu o companie internaţională. Nu a fost impresionat nici măcar de faptul că Dragoş Băsescu a amintit numele procurorului DIICOT în discuţia avută.

În 2016, magistrații au decis scoaterea din dosar a lui Dragoș Băsescu și constituirea unui alt dosar, privind aceeași faptă, pe rolul aceleiași instanțe. Din acel moment, cele două dosare au mers în paralel. Mult mai rapidă a fost, însă, pronunțarea unei sentinţe în ceea ce îl privește pe complicele Ciprian Nistor. Aflat deja în executarea unei alte pesepse, Nistor a fost condamnat, de către Tribunalul București, în data de 5 mai 2016, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă reținută în sarcina lui Dragoș Băsescu.

Sentinţa în ceea ce îl privește pe Ciprian Nistor a rămas definitivă în data de 15 septembrie 2016, când Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul acestuia.

Odată cu condamnarea la fond a lui Dragoș Băsescu, instanța a ridicat și cauțiunea de 10.000 de lei instituită pe numele său, odată cu controlul judiciar impus de DNA. De altfel, Tribunalul Bucureşti respinsese, încă din 16 decembrie, cererea DNA de prelungire a controlului judiciar pe cauțiune. În 22 decembrie, însă, Curtea de Apel București a decis menținerea acestei măsuri.

Dragoș Băsescu a primit doi ani și șase luni de închisoare, printr-o decizie a Tribunalului București ce poate fi atacată cu apel. Ciprian Nistor, complicele lui Băsescu, a fost condamnat, în septembrie 2016, la trei ani de închisoare

 

×
Subiecte în articol: dragos basescu