x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi tineri prinși în flagrant delict și reținuți pentru trafic de droguri

Doi tineri prinși în flagrant delict și reținuți pentru trafic de droguri

de Redacția Jurnalul    |    12 Aug 2024   •   23:30
Doi tineri prinși în flagrant delict și reținuți pentru trafic de droguri

Doi tineri de 26 și 21 de ani au fost prinși în flagrant delict și au fost reținuți pentru trafic de droguri, transmite luni IGPR.

Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT Pitești au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.

Din cercetări a rezultat că în perioada iunie - august 2024 un bărbat de 26 de ani ar fi procurat și deținut în scopul vânzării aproximativ 600 de grame de canabis și 400 de grame substanță cristalină psihoactivă 2-MMC, pe care le-ar fi încredințat spre păstrare temporară celui de-al doilea bărbat de 21 de ani.

În seara zilei de 9 august, cei doi au fost prinși în flagrant delict, de către polițiști și procurori, în momentul preluării drogurilor.

Au fost făcute percheziții la locuințele acestora, situate în județul Argeș, unde au fost descoperite și ridicate aproximativ 600 de grame de canabis, 400 de grame de 2-MMC, 5 telefoane mobile, 500 de euro și 400 de lei.

Procurorii au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 26 de ani, iar față de celălalt bărbat procurorii au luat măsura controlului judiciar.

(sursa: Mediafax)

 

×