Procurorii DIICOT Maramureș au sesizat miercuri judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunerea de arestare preventivă a unui inculpat pentru trafic de droguri de mare risc.
Suspectul este deja arestat preventiv într-o altă cauză penală, trimis în judecată pentru efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, trafic de droguri de risc și de mare risc și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată.
Deși era încarcerat într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, i-a sunat, prin intermediul unui telefon introdus ilegal, pe ceilalți inculpați, implicându-se în activitatea de cumpărare și vânzare a drogurilor de mare risc.
„În sarcina inculpatului s-a reținut astfel și săvârsirea infracțiunii de introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile într-un penitenciar sau centru de reţinere şi arestare preventivă. În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului”, informează DIICOT.
Marți au avut loc percheziţii domiciliare în patru locaţii diferite, iar doi traficanți au fost prinşi în flagrant când transportau un kilogram şi jumătate de droguri pe care urmau să le vândă.
(sursa: Mediafax)