x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Justitie Elena Udrea, din nou la DNA

Elena Udrea, din nou la DNA

Publicat la 05 Apr 2017 15:36 Modificat la 05 Apr 2017 15:36
Elena Udrea, din nou la DNA

Elena Udrea a mers miercuri dimineaţă la sediul DNA. Potrivit unor surse, fostul ministru a mers la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a ridica o parte dintre documentele pe care le-a depus, în trecut, într-unul dintre dosarele în care a fost inculpată. 

Udrea a fost condamnată săptămâna trecută la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. 

Decizia nu este însă definitivă, iar fostul ministru a făcut deja apel.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea