Chestorul Florentin Robescu, fost şef adjunct al Poliţiei Române, a fost audiat miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calitate de martor în dosarul de corupţie al fostului comisar şef al BCCO Alba Iulia Traian Berbeceanu.
În sala de judecată, Florentin Robescu a confirmat faptul că Traian Berbeceanu i-a prezentat, în anul 2013, actualului ministru de Interne, Petre Tobă, un raport în care semnala abuzuri şi nereguli la Serviciul Teritorial Alba Iulia al DIICOT, precum şi neînţelegerile pe care le avea cu şeful acestei structuri, Ioan Mureşan.
Florentin Robescu a relatat că, în iunie 2013, a fost convocată la Iaşi o întâlnire a şefilor structurilor de crimă organizată, iar cu acea ocazie Traian Berbeceanu a stat de vorbă cu Alina Bica, la acea vreme procuror şef al DIICOT, şi cu Petre Tobă, şeful de atunci al Poliţiei Române.
"În iunie 2013, în cadrul unei convocări cu şefii structurilor de crimă organizată la Iaşi, am vorbit mai multe ore cu Berbeceanu şi l-am întrebat dacă vrea să îi spun şi Alinei Bica şi lui Petre Tobă, persoane care urmau să vină la acea convocare. L-am întrebat dacă vrea să o rog eu pe Alina Bica să îl asculte, ceea ce am şi făcut. Dânsa a fost de acord şi au stat de vorbă între patru ochi în holul hotelului în jur de o oră. Când a ajuns domnul Tobă, a stat şi el câteva minute de vorbă cu Berbeceanu. L-am rugat pe Berbeceanu să facă un raport cu toate neregulile pe care mi le-a descris şi să îl aducă inspectorului general al Poliţie Române. La începutul lunii iulie 2013, Berbeceanu m-a sunat să îmi spună că vine cu raportul la birou. M-am uitat pe raport şi i-am spus lui Tobă că Berbeceanu ar vrea să intre în audienţă. După mai multe ore, Tobă ne-a chemat în birou şi am participat şi eu la discuţie. Petre Tobă l-a întrebat pe Berbeceanu dacă ceea ce scrie în raport este adevărat. I-a spus că va trimite acel raport la procurorul general şi la DNA. L-a întrebat dacă nu vrea să facă un schimb cu un alt şef de brigadă, ca să detensioneze situaţia, însă Berbeceanu a spus că nu vrea să plece de la Alba Iulia, pentru că nu a greşit cu nimic şi, dacă ar accepta asta, ar părea vinovat", a declarat Florentin Robescu.
Fostul şef adjunct al Poliţiei Române a mai relatat că şi Codruţ Olaru, procurorul şef al DIICOT înainte de venirea Alinei Bica, ştia de problemele şi tensiunile dintre DIICOT Alba Iulia şi BCCO Alba Iulia, însă acesta nu a luat nicio măsură.
Robescu a mai spus că, în 2012, Traian Berbeceanu i-a raportat faptul că Ioan Mureşan, şeful DIICOT Alba Iulia, făcea presiuni asupra lui pentru a-l numi pe Alin Muntean ca şef al Serviciului de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor din cadrul BCCO Alba.
De asemenea, el a mai spus că, la un moment dat, Traian Berbeceanu a venit la el în birou pentru a discuta problemele acestuia, însă a aflat ulterior că acea convorbire a fost interceptată.
"Eu am crezut că este o convorbire liberă, ulterior însă mi-am dat seama că întrebările lui Berbeceanu au fost direcţionate, după ce au apărut fragmente în presă. M-a supărat această situaţie. L-am sunat: 'bine domne m-ai înregistrat' şi el s-a jurat că nu ştia şi că a făcut o greşeală că a intrat în birou cu telefoanele la el. Sau poate aveam tehnică de înregistrare în birou. Nu cred că Berbeceanu a făcut ceea ce este acuzat", a mai afirmat Florentin Robescu.
Traian Berbeceanu, fostul comisar-şef al BCCO Alba Iulia, a fost trimis în judecată, în iulie 2014, fiind acuzat de mai multe infracţiuni, printre care spălare de bani, luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de delapidare. Berbeceanu este acuzat că a sprijinit un grup infracţional organizat din care făceau parte Gheorghe Rusu, Dorin Cupeţiu şi alte persoane.
Astfel, poliţistul a primit de la Gheorghe şi Anca Rusu un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în schimbul furnizării către aceştia a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea lor sau a SC Uranus Junior 2003 SRL ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu efectuarea unor percheziţii domiciliare.
Tot în acest dosar sunt judecaţi şi Ioan Mureşan, fost procuror şef al DIICOT Alba, şi Nicolaie Ioan Cean, fost procuror în aceeaşi structură, sub acuzaţia că au săvârşit mai multe nereguli în anchetarea poliţistului Traian Berbeceanu.