x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul trezorier al PSD, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru delapidare. Decizia nu este definitivă

Fostul trezorier al PSD, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru delapidare. Decizia nu este definitivă

15 Oct 2020   •   13:56
Fostul trezorier al PSD, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru delapidare. Decizia nu este definitivă
Sursa foto: Hepta

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat, joi, 15 octombrie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de delapidare.

Mircea Drăghici este acuzat că a folosit subvențiile primite de PSD de la AEP pentru a-și cumpăra un imobil.

Fostrul trezorier a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Drăghici a fost achitat pentru o altă infracțiune de delapidare.

Cele două pedepse au fost contopite, astfel încât Drăghici urmează să execute cinci ani de închisoare, după ce judecătorii au aplicat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

De asemenea, lui Mircea Drăghici i s-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de trei ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Pe latură civilă, instanţa a constatat că Partidul Social Democrat nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Totodată, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.

Drumul banilor

În perioada 15 februarie 2018 - 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

„În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii. În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid).”, potrivit DNA

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.

În realitate, menționează DNA, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului, potrivit DNA.

„Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018", mai precizează DNA.

×
Subiecte în articol: mircea draghici delapidare trezorier psd