x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Timiş: Rectorul în funcţie al Universităţii Politehnica a obţinut un nou mandat

Timiş: Rectorul în funcţie al Universităţii Politehnica a obţinut un nou mandat

18 Feb 2016   •   20:17
Timiş: Rectorul în funcţie al Universităţii Politehnica a obţinut un nou mandat

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT), prof. univ. dr. Viorel Şerban, a câştigat, joi seara, votul majorităţii membrilor Senatului UPT pentru un nou mandat în următorii patru ani.

'Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine să continui un mandat, nu uşor, la o instituţie de magnitudinea Politehnicii. Împreună vom reuşi să ducem Politehnica acolo unde îi este locul, în fruntea instituţiilor academice din România şi nu numai', a declarat, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Viorel Şerban.

În favoarea rectorului Şerban au votat 355 de universitari, în timp ce 196 l-au susţinut pe contracandidatul său, prof. Ilarie Bordeaşu, iar 22 de buletine de vot au fost anulate.

Prioritare pentru Şerban vor fi cinci direcţii cuprinse în programul său managerial, care vizează resursele umane, procesul educativ, cercetarea, transferul tehnologic şi internaţionalizarea şi angajamentul regional.

El a atras atenţia că în următorii ani, prin crearea filierei şcolilor de meserii, va scădea numărul absolvenţilor de liceu şi, implicit, al studenţilor.

'Noi trebuie să fim pregătiţi pentru această provocare, de aceea voi insista ca facultăţile să îşi ofere posibilităţile de a promova programe de studii şi la alte forme de învăţământ', spune rectorul Viorel Şerban.

×