x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gheorghe Dincă, la detectorul de minciuni

Gheorghe Dincă, la detectorul de minciuni

31 Aug 2019   •   11:57
Gheorghe Dincă, la detectorul de minciuni

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, va fi dus la detectorul de minciuni. Experții criminologi pregătesc setul de întrăbări esențiale pentru a stabili câte minciuni a spus Dincă, dar și câteva victime ar avea, scrie Antena 3.

De asemenea, în urma ultemelor analize, sângele găsit ar aparține Luizei Melencu, aceasta fiind prima dovadă a faptului că adolescenta a ajuns în lui Gheorghe Dincă.

În cadrul anchetei, Gheorghe Dincă ar fi recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când ar fi surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-ar fi incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, procurorii au stabilit că există indicii că inculpatul a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni. 

Sângele găsit ar aparține Luizei, aceasta fiind prima dovadă a faptului că Luiza Melencu a ajuns în casa monstrului din Caracal.

×