x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gorj: Tineri arestaţi preventiv după ce au furat bunuri în valoare de 20 000 de lei

Gorj: Tineri arestaţi preventiv după ce au furat bunuri în valoare de 20 000 de lei

20 Mai 2016   •   12:05
Gorj: Tineri arestaţi preventiv după ce au furat bunuri în valoare de 20 000 de lei

Doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru infracţiunea de furt calificat, după ce au sustras dintr-un imobil din comuna Câlnic bunuri în valoare de aproximativ 20 000 de lei, se arată într-un comunicat de presă postat vineri pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat doi tineri de 26 respectiv 28 de ani, ambii din comuna Bîlteni, care sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 3 spre 4 mai cei doi ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 20 000 de lei , respectiv 9 calorifere ambalate, 25 de cutii de gresie, 5 cutii de faianţă, 4 cutii de parchet, un motoferăstrău, 7 baterii de baie şi bucătărie, două covoare şi 4 jante auto echipate cu anvelope, dintr-un imobil în construcţie, de pe raza comunei Câlnic", se menţionează în comunicatul de presă.

Suspecţii au fost prezentaţi magistraţilor din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, care au dispus arestarea acestora pentru 20 de zile. AGERPRES

×