x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Horaţius Dumbravă: Tudorel Toader a politizat lupta de putere

Horaţius Dumbravă: Tudorel Toader a politizat lupta de putere

22 Feb 2018   •   20:56
Horaţius Dumbravă: Tudorel Toader a politizat lupta de putere

Fostul şef al CSM Horaţius Dumbravă l-a acuzat joi pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că, prin propunerea de revocare din funcţie a şefului DNA, a politizat "o dată în plus lupta de putere din interiorul sistemului".

 

"Ce a făcut domnul profesor universitar doctor Tudorel Toader azi? A politizat o dată în plus lupta de putere din interiorul sistemului, dar şi politizarea justiţiei. (...) Am mari îndoieli în ce priveşte activitatea managerială a doamnei Kovesi, lucru pe care l-am mai spus. Dar o prezentare doctorală, decalibrată în raport cu aşteptările publice, nu e o soluţie. Pare hăitut, depăşit de situaţie", a scris Dumbravă, joi, pe pagina de Facebook.

În opinia sa, ceea ce face ministrul Justiţiei reprezintă istorie, însă "negativă".

"Aşa este: ce face domnia sa acum reprezintă istorie. Negativă, cel puţin la prima vedere. Vai, funcţia de ministru nu e un pandantiv pentru o carieră, mai ales cea de ministru al Justiţiei. E o mare responsabilitate: pentru cetăţeni, pentru corpul profesional al judecătorilor şi procurorilor, pentru ceea ce înseamnă România în ansamblul UE. A te referi doar la raportul IJ, fără a lua în considerare hotărârea Secţiei CSM, pe care nu ai catadicsit să o pomeneşti în luuuuuunga declaraţie, e deja o lipsă de imparţialitate (apropo, ciudată izbucnirea publică a unui posibil conflict dintre IJ şi Secţia CSM a procurorilor, în condiţiile în care nu Inspecţia este cea care asigură apărarea independenţei Justiţiei, ci CSM... sper că e o întâmplare, că după înregistrările actualului inspector şef adjunct al IJ, fapt fără precedent, ar fi o lovitură de neacceptat pentru independenţa Justiţiei). Ministrul Justiţiei, profesor universitar doctor, s-a băgat singur într-o gaură neagră", mai spune Dumbravă.

Potrivit acestuia, funcţiile "de top" din Ministerul Public reprezintă, în fapt, "o luptă realmente politică" în "interiorul şi în exteriorul profesiei".

"De fapt, oameni buni, problema procurorilor azi e cu totul alta. Cine e familiarizat cu ce se întâmplă în sistemul parchetelor ştie că procurorii de caz sunt cu adevărat independenţi. Problema e că funcţiile de top din Ministerul Public reprezintă, în fapt, o luptă realmente politică. În interiorul şi în exteriorul profesiei. (...) Greşeala care a fost perpetuată de Raluca Prună prin renumirea intempestivă a doamnei Kovesi în funcţie, deşi semnale publice, trase chiar de CSM la acea vreme, erau destule: A ucis doamna Prună discuţiile asupra unui mandat de 3 ani, mandat asupra căruia planau multe semne de întrebare", afirmă fostul şef al CSM.

×