Un complice al braconierilor arheologici din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv, vineri, pentru pe o perioadă de 29 de zile, acesta fiind învinuit de complicitate la furt calificat privind bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Procurorii susţin că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Adrian Stoicoi a ajutat alţi braconieri ai siturilor arheologice să sustragă bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional şi a păstrat bunurile furate de aceştia.
În acest sens, în cursul anului 2014 în apropierea locuinţei sale a fost depistat ascuns un tezaur de 139 monede Koson din aur din care inculpatul a vândut unei persoane o monedă cu suma de 700 euro. La începutul anului 2016, Stoicoi a vândut alte artefacte: trei statuete din bronz reprezentând zeităţile antice romane Seraphis, Minerva şi Jupiter, o cupă metalică şi trei monede Koson din aur.
'Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au dispus la 12.05.2016 punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului Stoicoi Adrian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat privind bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional într-un dosar instrumentat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Hunedoara - Serviciul de Investigaţii Criminale. (...) Inculpatul Stoicoi Adrian, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat la 13.05.2016 judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă, dispunându-se arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13.05.2016', se arată într-un comunicat al PCA Alba Iulia, remis vineri AGERPRES.
Procurorii au efectuat, pe 12 mai, mai multe percheziţii la diverse persoane din judeţul Hunedoara, prilej cu care au descoperit şi ridicat statuetele din bronz care le reprezintă pe zeităţile antice Seraphis, Minerva şi Jupiter, o cupă metalică şi trei monede koson din aur.
În acest dosar, urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Cercetările penale continuă.