x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie IGI şi-a schimbat site-ul, cu versiune pentru telefoane mobile şi tablete

IGI şi-a schimbat site-ul, cu versiune pentru telefoane mobile şi tablete

22 Feb 2017   •   23:10

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunţă că a lansat o nouă versiune a site-ului, care oferă o interfaţă prietenoasă, o arhitectură simplă şi modernă, executată într-o cromatică plăcută, ce permite utilizatorilor accesarea şi navigarea cu uşurinţă către conţinutul informativ, având ca scop creşterea transparenţei instituţionale, informarea corectă şi oportună a publicului cu privire la rolul, activităţile şi misiunile instituţiei. 

Conform unui comunicat de presă al IGI, a fost dezvoltată şi o versiune optimizată pentru telefoane mobile şi tablete, care permite accesul facil la informaţiile de interes, dar şi la portalul de depunere online a documentelor şi aplicaţia europeană de calcul al duratei de şedere pe teritoriul României a cetăţenilor străini. 

Secţiunile informative ale site-ului sunt construite astfel încât toate persoanele interesate, cetăţeni români sau străini, să beneficieze de un acces facil şi rapid la informaţii atât în limba română, cât şi în engleză şi franceză. 

De asemenea, se menţionează în comunicat, site-ul are un caracter interactiv şi permite utilizarea formularelor online pentru accesul la informaţiile de interes public, precum şi pentru transmiterea unor petiţii sau dovezi de achitare a amenzilor aplicate de către poliţiştii de imigrări. 

Site-ul asigură legăturile necesare către canalele de comunicare de tip social media, dar şi către instituţii publice, organizaţii internaţionale şi neguvernamentale cu atribuţii în domeniile migraţie, azil şi integrarea străinilor în România. 

Noua platformă online a fost dezvoltată în cadrul proiectului 'Eficientizarea serviciilor publice oferite de către IGI prin crearea site-ului public", finanţat prin Programul Naţional aferent Fondului pentru Azil, Migraţie şi Integrare. 

Obiectivul general al proiectului îl constituie eficientizarea serviciilor publice oferite de IGI prin crearea platformei on-line, cu scopul creşterii gradului de informare publică şi a transparenţei instituţionale, precizează sursa citată.

Sursa: AGERPRES

×