x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman și a lui Gelu Voican Voiculescu

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman și a lui Gelu Voican Voiculescu

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2024   •   14:05
Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman și a lui Gelu Voican Voiculescu

Klaus Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului României, și a lui Gelu Voican Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României, în dosarul Mineriada.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, față de un fost prim-ministru al Guvernului României şi faţă de un fost viceprim-ministru al Guvernului României, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 305 alin. (4) din Codul de procedură penală, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce îi vizează pe domnul Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și pe domnul Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Administrației Prezidențiale, au fost transmise ministrului justiției cererea de urmărire penală a domnului Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii și cererea de urmărire penală a domnului Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.

 

×
Subiecte în articol: iohannis roman voiculescu