Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, constând în aceea că unul dintre jandarmii din dispozitivul desfăşurat sâmbătă pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice a agresat fizic una sau mai multe persoane, pe fondul unei busculade create în zona cordonului de protecţie.
''Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la incidentele petrecute cu ocazia manifestaţiei din data de 20 ianuarie 2018, ce s-a desfăşurat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele: La data de 22 ianuarie 2018, procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că unul dintre jandarmii din dispozitivul desfăşurat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice a agresat fizic una sau mai multe persoane, pe fondul unei busculade create în zona cordonului de protecţie'', se precizează într-un comunicat al Parchetului Militar. AGERPRES