x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Alina Albu, propusă de către ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DIICOT

Alina Albu, propusă de către ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DIICOT

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2023   •   14:31
Alina Albu, propusă de către ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DIICOT

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis, miercuri, președintelui României, Klaus Iohanis, propunerea de numire în funcția de procuror șef al DIICOT a procurorului Alina Albu.

Alina Albu este procuror DIICOT.

Predoiu i-a transmis președintelui Iohannis propunerea de numire în funcția de procuror șef al DIICOT.

„Propunerea a fost efectuată în conformitate cu Legea nr.304/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, după parcurgerea procedurii legale prevăzută de aceasta, în fața Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori și din nou la Ministerul Justiției”, transmite Ministerul Justiției.

La 1 martie, ministrul Cătălin Predoiu a anunțat că în urma analizei candidaturilor a selectat și a propus pentru funcția de procuror șef al DIICOT pe Alina Albu.

Interviurile pentru funcția de procuror – Șef al DIICOT au avut loc în data de 24 februarie la sediul Ministerului Justiției.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: justitie DIICOT Alina Albu