x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Lazăr la CSM: Proiectul legilor Justiţiei - criticat de magistraţi şi experţii CE; ar trebui să avem un aviz negativ

Lazăr la CSM: Proiectul legilor Justiţiei - criticat de magistraţi şi experţii CE; ar trebui să avem un aviz negativ

28 Sep 2017   •   09:47
Lazăr la CSM: Proiectul legilor Justiţiei - criticat de magistraţi şi experţii CE; ar trebui să avem un aviz negativ

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat joi că proiectul de modificare a legilor Justiţiei ar trebui să primească aviz negativ din partea CSM, arătând că acesta a fost criticat de magistraţi şi de experţii Comisiei Europene.

"Este o zi importantă deoarece Consiliul Superior al Magistraturii analizează proiectul privind legile Justiţiei. Este evident că proiectul a fost criticat de colegii noştri magistraţi, a fost criticat de experţii Comisiei Europene şi, în mod normal, ar trebui să avem un aviz negativ, asta în condiţiile în care dorim să se ridice monitorizarea MCV", a spus Augustin Lazăr, la intrare în sediul CSM.

Plenul CSM urmează ca joi să ia în discuţie şi să dea un aviz consultativ pe proiectul privind modificarea legilor Justiţiei.

Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina de internet a Consiliului, plenul va discuta "Nota Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 18.335/2017 cu privire la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii".

Pe 31 august, CSM anunţa că va da un aviz pe proiectul MJ de modificare a legilor Justiţiei în ultima săptămână a lunii septembrie, după ce va consulta instanţele, parchetele, INM, Şcoala Naţională de Grefieri, Inspecţia Judiciară, precum şi asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

Pe 30 august, Ministerul Justiţiei a publicat proiectul de modificare a legilor Justiţiei, trimis pentru avizare la CSM de ministrul Tudorel Toader.

"Proiectul îşi propune să aducă modificări, în principal, prevederilor privind evaluarea profesională, promovarea în funcţii de execuţie la instanţe şi parchete, numirea în funcţii de conducere la instanţe şi parchete, reglementarea situaţiilor în care magistraţii sunt în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, precum şi eficientizarea managementului instanţelor şi parchetelor", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul conţine o serie de modificări anunţate anterior de Tudorel Toader, printre care numirea procurorului general şi a procurorilor-şefi ai DNA şi DIICOT de către CSM la propunerea ministrului Justiţiei, preluarea Inspecţiei Judiciare de către MJ, precum şi înfiinţarea unei direcţii specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr