x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șefa Curții de Apel București respinge acuzațiile din documentarul Recorder: „Asistăm la o campanie de linșare mediatică”

Șefa Curții de Apel București respinge acuzațiile din documentarul Recorder: „Asistăm la o campanie de linșare mediatică”

de Redacția Jurnalul    |    11 Dec 2025   •   12:56
Șefa Curții de Apel București respinge acuzațiile din documentarul Recorder: „Asistăm la o campanie de linșare mediatică”
Sursa foto: Captura video Antena 3 CNN/Președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie

Președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, reacționează dur după documentarul Recorder, respingând acuzațiile privind direcționarea dosarelor și acuzând o campanie de „linșare mediatică” la adresa sistemului judiciar.

După difuzarea investigației Recorder privind modul de funcționare al Curții de Apel București, președinta instituției, Liana Arsenie, a ieșit public cu un mesaj ferm. Într-o conferință de presă, aceasta a respins acuzațiile privind manipularea completelor și a susținut că sistemul judiciar este ținta unei campanii de delegitimare. Arsenie a prezentat exemple punctuale, documente și argumente care, spune ea, demontează „narațiunile manipulative”.

Arsenie: „Cea mai gravă mistificare sunt alegațiile privind schimbarea arbitrară a completelor”

Președinta Curții de Apel București a declarat că acuzațiile privind direcționarea dosarelor reprezintă „cea mai gravă mistificare” prezentată în documentarul Recorder.

„Asistăm la o campanie de linșare mediatică a sistemului judiciar prin ridiculizarea conducerii sistemului judiciar, folosind ca voci oameni care reacționează în urma eșecului profesional”, a spus Liana Arsenie.

În deschiderea declarațiilor, aceasta a subliniat că instituția are „obligația de apărare a independenței justiției”, cerând mass-media să verifice informațiile pe baza faptelor reale, nu a narațiunilor emoționale:

„În virtutea obligației de apărare a independenței justiției suntem aici pentru a atrage atenția asupra gravității situației... Vom prezenta dovezi care combat narativele manipulative și arată starea de legalitate. Cea mai gravă mistificare este cea privind schimbarea completurilor.”

Cazul Vanghelie: „Factorul de decizie a fost exterior Curții de Apel”

Arsenie a oferit detalii despre dosarul Vanghelie, menționat în investigația Recorder, precizând că schimbările de judecători au avut cauze obiective: promovări, echilibrarea volumului de muncă sau propriile solicitări ale magistraților.

Ea a explicat că:
„Judecătorul Voica Valerica, schimbare obiectivă pentru că a promovat un concurs, la fel și cealaltă judecătoare. Factorul de decizie a fost exterior CAB... Judecătorul Răileanu a solicitat el să își schimbe cariera.”

De asemenea, Arsenie a subliniat că, la momentul soluționării, dosarul era deja parțial prescris:
„Termenul general de prescripție pentru luare de mită a fost îndeplinit în 2017. A da vina pe Curtea de Apel București în vederea prescrierii răspunderii penale... este greșit.”

Critici la adresa judecătoarei Daniela Panioglu. „Ea l-a lovit cu dosarul în cap pe colegul său de complet de judecată...”

Președinta CAB a abordat și declarațiile judecătoarei Daniela Panioglu, una dintre vocile critice din documentarul Recorder. Arsenie susține că tensiunile au început după ce s-au descoperit nereguli în declarațiile de locuință ale acesteia:

„Deși în 15 iunie 2011 doamna judecător a dobândit dreptul de proprietate a unui apartament, până în 2015 a continuat să deconteze o chirie de la stat, declarând în fals că nu deține o locuință.”

Arsenie a mai afirmat că Panioglu ar fi agresat fizic un coleg și că nu și-a gestionat dosarele în mod corespunzător:

„Ea l-a lovit cu dosarul în cap pe colegul său de complet de judecată... Mulți colegi au refuzat să facă echipă cu ea... Fiind investită în 2013 cu soluționarea unui dosar, nu l-a soluționat timp de 9 ani.”

„Justiția nu e o arenă. Este o tentativă de destructurare a puterii judecătorești”

În final, Liana Arsenie a avertizat că atacurile publice împotriva instanțelor reprezintă un pericol major pentru statul de drept, în special într-un moment în care DNA trimite în instanță dosare complexe:

„Atacurile apar la momentul în care DNA trimite în judecată dosare grele, iar CAB va trebui să judece aceste dosare. Asta e metoda clasică: distrugi încrederea în instituții, înainte ca ele să se pronunțe.”

Arsenie a conchis:
„Nu pretindem că nu sunt probleme în sistemul de justiție, dar ele pot fi rezolvate doar prin dialog, respect și competență... Schimbările care operează în compunerea completelor sunt legale.”

×