x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liberarea condiționată - derapaj de la normele UE

Liberarea condiționată - derapaj de la normele UE

de Dan Constantin    |    01 Dec 2016   •   10:17
Liberarea condiționată - derapaj de la normele UE
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Suprapopularea penitenciarelor, devenită problema nr. 1 a sistemului de executare a pedepselor cu privare de libertate, nu este înțeleasă și tratată de autoritățile statului la dimensiunea reală. Majoritatea pușcăriilor au un grad de ocupare de peste 200 la sută, situația fiind agravată de condițiile infernale din celule - lipsa de aer, a instalațiilor sanitare -, care le transformă în locuri de exterminare programată. Logic, pentru ieșirea din starea de criză, soluțiile ar fi amnistierea unor pedepse cu grad redus de pericol social, reducerea detenției prin liberări condiționate, introducerea executării pedepsei cu detenție la domiciliu. Ministerul Justiției promovează însă doar măsuri timide, cu totul insuficiente pentru reducerea aglomerației din închisori, accesul la muncă al deținuților și compensarea pedepselor. În plus, se constată o schimbare a practicii în liberările condiționate, fiind frecventă respingerea propunerilor comisiilor de specialitate din penitenciare sau a cererilor condamnaților, deși ele sunt conforme cu toate condițiile legale pentru aplicarea măsurii.

Un articol din juridice.ro semnat de avocat Manuela Gornoviceanu aducea în atenție încă de anul trecut - decembrie 2015 - îndepărtarea jurisprudenței naționale în materia liberării condiționate de regulile comunitare. Autoarea consideră acest curs ca un ,,derapaj” de la regulile comunitare privind măsurile alternative la pedeapsa închisorii. ,,Aceasta reprezintă o tendință relativ recentă a instanței naționale, justificată probabil de modificările legislative aduse de noul Cod Penal, neconforme cu dreptul Uniunii Europene. Paradoxal, codurile penale anterioare par a fi respectat mai degrabă regulile adoptate în această materie de Uniunea Europeană decât Codul Penal actual, care s-ar dori un act de transpunere a legislației comunitare”, relevă Manuela Gornoviceanu. Sursa citată prezintă o analiză a normelor naționale și a celor comunitare, subliniind că ,,actele adoptate la nivelul UE sunt obligatorii pentru instanțele naționale, ca urmare a efectului direct, fie a obligației de interpretare armonioasă”. (Dan Constantin)

 

×