x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liderul PSD: Ideea aministiei nu este o iluzie juridică

Liderul PSD: Ideea aministiei nu este o iluzie juridică

10 Sep 2018   •   07:23
Liderul PSD: Ideea aministiei nu este o iluzie juridică

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, susţine că, din punctul său de vedere, "ideea aministiei nu este o iluzie juridică"

 

El a declarat duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că este nevoie de adoptarea unui "pachet de soluţii să se repare nenorocirile care au fost generate de implicarea serviciilor în justiţie". 

"Ideea aministiei nu este o iluzie juridică, ca să discutăm foarte deschis şi tranşant. Se vorbeşte în spaţiul public de foarte mult timp de a se găsi o soluţie sau un pachet de soluţii să se repare nenorocirile care au fost generate de implicarea serviciilor în justiţie, de implicarea procurorilor în instanţe şi de rezultatele odioase ale acestor protocoale ilegale şi neconstituţionale. Pentru mine şi pentru noi, ca partid, ideea unei amnistii nu este o iluzie juridică", a afirmat Dragnea. 

Liderul PSD susţine că a cerut reprezentanţilor Guvernului să urgenteze procedura pentru ca "efectele acestor protocoale nenorocite să fie şterse". 

"S-a cerut Guvernului, s-a cerut doamnei prim-ministru, domnului ministru al Justiţiei, altora, să se găsească soluţiile pentru ca efectele acestor protocoale nenorocite să fie şterse. Nu trebuie să mai muncească mult. Nu e aministie, e în regulă. Să se dea posibilitatea ca cei nevinovaţi să nu mai plătească costul unei vânători de vrăjitoare care s-a petrecut în România, să dea posibilitatea judecătorilor să judece fără să fie terorizaţi", a adăugat Liviu Dragnea. AGERPRES

×